O colecție impresionantă de imagini portretizează importanța studiilor clinice

de: Ioana Bîrsan
17 03. 2017

Wellcome Trust, o asociație care se ocupă de promovarea cercetărilor medicale care au ca scop îmbunătățirea sănătății oamenilor și a animalelor, a anunțat cei 22 de câștigători ai Image Awards 2017.

De la imaginile generate de calculator, la fotografiile care surprind imaginile impresionante surprinse de microscop, echipa de jurați a avut o treabă dificilă, fiindu-i aproape imposibil să determine care este câștigătorul de drept al competiției, conform Daily Mail.

Imaginea fotografului Oliver Burston, numită ”Stickman The Vicissitudes of Crohn’s (Resolution)’, care surprinde durerea fizică și experiența emoțională ale celui care suferă din pricina bolii Crohn, a fost selectată ca fiind câștigătoarea competiției. Fergus Walsh, membru al echipei de jurați, susține că „Imaginea este o reprezentare fascinantă a ceea ce înseamnă să ai boala Crohn și nu se compară cu nimic dintre toate lucrurile pe care le-am văzut până acum în termenii de portretizare a condiției medicale a cuiva: surprinde durerea și chinul prin care trebuie să treacă cel care suferă.” Imaginea chiar rezonează cu realitatea și compoziția este foarte bine realizată.

The Julie Dorrington Awards a avut același scop, anume de a promova pe această cale studiile clinice și importanța sănătății medicale. Iar premiul pentru cea mai impresionantă compoziție a fost primit de o fotografie detaliată realizată de Mark Bartley și care surprindea cum un dispozitiv folosit în tratarea cataractei este introdus în globul ocular al pacientului. Acțiunea, surprinsă de aproape, ne arată expertiza de care dă dovadă fotograful care dispune de cunoștințe avansate în medicină. Astfel, el este capabil să ilustreze cu claritate și precizie această lentilă minusculă care, atașată pe irisul pacientului, poate rezolva deficiențele de vedere ale acestuia.

O altă imagine premiată de membri juriului Wellcome Trust include ilustrația laureatului la premiul Nobel, a neurobiologului Rita Levi-Montalcini, care ne oferă o privire pătrunzătoare asupra sistemului complex de vase de sânge din interiorul unui papagal care face parte din specia African Grey.