Marjorie Prime îți arată viitorul conviețuirii cu holograme în primul trailer

de: Alexandru Puiu
30 07. 2017

După ce Her ne-a convins în 2013 de afecțiunea pe care o poți nutri pentru o inteligență artificială, Marjorie Prime ilustrează din nou romantismul viitorului.

În urmă cu aproximativ patru ani, Spike Jonze ne-a propus o premisă foarte interesantă într-un film scris și regizat de el. Her a căștigat un premiu Oscar în 2013, dar mai important decât atât este faptul că a reușit să desființeze de unul singur aura terifiantă a viitorului inteligenței artificiale. În antiteză cu creații precum Terminator, filmul lui Jonze ne-a arătat cât de benefică poate fi evoluția tehnologică pentru o varietate foarte mare de persoane.

Dintr-un punct de vedere, iminentul SF Marjorie Prime încearcă să facă ceva similar, deși premisa este cu totul alta. Filmul este bazat pe o piesă de teatru nominalizată la premiul Pulitzer cu același nume. Piesa cu pricina a fost redactată de Jordan Harrison, în timp ce scenariul și regia filmului au căzut în sarcina lui Michael Almereyda. Cu ajutorul unei distribuții foarte inspirate, regizorul va încerca să spună povestea unei doamne care în loc să jelească decesul soțului ei, preferă să-și petreacă viața și să-și dedice afecțiunea unei holograme bazate pe persoana cu care și-a trăit viața în trecut.

Practic, Jon Hamm, Geena Davis, Tim Robbins și Lois Smith te vor transpune într-un viitor în care jelitul este absolut opțional. În universul respectiv, oricine poate fi transpus într-o hologramă și se reflectă într-un partener de dialog ce reușește de multe ori să te facă să uiți că nu interacționezi cu o persoană adevărată. Acesta este și motivul pentru care filmul nu pare să se bazeze pe efecte speciale, cât pe un dialog inspirat menit să te facă să empatizezi cu drama personajelor.

În contextul în care filmul Marjorie Prime ilustrează un posibil viitor ce pare cât se poate de probabil, mulți l-au comparat deja cu serialul Black Mirror, iar asta nu este un lucru rău.