Libelula-robot își ia zborul și poate fi controlată de la distanță [VIDEO]

de: Ioana Bîrsan
03 06. 2017

Libelula-robot își ia acum zborul și poate fi controlată de la distanță prin intermediul unui software inteligent pe care cercetătorii îl implantează în creierul lor.

Cercetătorii dezvoltă un dispozitiv inedit care poate atrage numeroase critici. Aceștia au dezvoltat un sistem pe care libelulele vii îl pot purta asemenea unui ghiozdan care le va permite inginerilor să manipuleze mișcările pe care acestea le fac.

Proiectul, cunoscut sub denumirea DragonflEye, devine tot mai popular în ultima perioadă, mai ales din pricina progreselor pe care compania le face cu noul soft. Astfel, aceștia dezvoltă o tehnică inedită cu ajutorul căreia pot controla insectele de la distanță, dar fără a le pune viața în primejdie. Aceștia se bazează pe optogenetică și introduc în anatomia libelulelor materiale sensibile la lumină. În acest fel, acestea devin sensibile la lumină și reacționează odată ce vor vedea străluciri puternice, fiind ușor de distras spre o altă locație. Mai multe despre cum au ajuns specialiștii să influențeze comportamentul libelulelor puteți citi într-un articol anterior, care poate fi accesat aici.

La dispozitivul creat anul trecut, cercetătorii adaugă o tehnologie care poate înregistra mișcările precise ale libelulelor, așa cum sunt ele capturate de sistemul de navigare, potrivit Tech Crunch. Prin intermediul acestei inovații, proiectul DragonflEye nu doar că este posibil, dar este și practic.

DragonflEYE devine un nou tip de vehicul micro-aerian care este mai mic în dimensiuni, mai facil și care se mișcă cu mai multă ușurință decât orice alt obiect creat de om.

Controlarea insectelor ar avea numeroase aplicații, chiar dacă este o problemă discutabilă din punct de vedere moral. Cercetătorii susțin că libelulele ar putea fi folosite pentru a ajuta la polenizare, mai ales în acele momente în care sănătatea insectelor responsabile de acest lucru este pusă sub semnul întrebării.