Steaua care și-a distrus una dintre planete a primit un nume pe măsură

de: Nicoleta Apostol
23 09. 2017

O stea asemănătoare Soarelui pare să-și fi devorat una dintre planete, iar cercetătorii i-au găsit o poreclă pe măsură.

Aceasta a fost numită Kronos, din mitologia greacă. Steaua HD 240430 face parte dintr-un sistem binar cu HD 240429, iar cele două au fost poreclite Kronos și Krios. Perechea călătorește în galaxie la o distanță de 320 ani lumină de Pământ. Amândouă par să aibă o vechime de aproximativ patru miliarde de ani, iar  ambele păreau că s-au născut din același nor interstelar.

O analiză efectuată de Semyeong Oh de la Universitatea Princeton și echipa ei sugerează că cele două sunt total diferite. Krios are concentrații mult mai mici de elemente precum litriu, magneziu și fier care plutesc în atmosfera sa, în comparație cu Kronos. De fapt, stelele sunt cea mai diferită pereche din punct de vedere chimic descoperită până acum.

Oh și echipa ei susțin că Kronos a devorat cele mai multe planete de pe orbite până acum. Prin urmare, ei numesc stelele Kronos, după titanul mitologiei grecești, care și-a devorat copiii, temându-se că l-ar da jos de la putere. În schimb, echipa se referă la HD 240429 drept Krios, un titan destul de anonim, care era fratele lui Kronos.

De ce Kronos și Krios sunt diferite

Poate că nu s-au născut împreună și s-au cuplat mai târziu. Poate că norul de la care au provenit le-a înzestrat cu diferite concentrații de elemente.

„Am fost foarte entuziasmat când am văzut acest lucru”, spune Johanna Teske de la Carnegie Observatories in Pasadena, California, care a analizat perechi similare pentru a vedea dacă stelele despre care se știe că găzduiesc planete au compoziții chimice diferite, potrivit New Scientist. ”Multe dintre acestea au prezentat urme mici de de nepotrivire, însă acestea sunt total diferite”, continuă acesta.

Modul în care steaua ar distruge planetele sale nu este clar, totuși. O ipoteză este că o altă stea a perturbat orbitele planetelor exterioare din jurul Kronos.