Ketamina, ajutorul nesperat pentru copiii care vor să se sinucidă

de: George Stanciu
19 07. 2017

Ketamina, celebrul tranchilizant pentru cai folosit și în scopuri recreative, poate fi o soluție de tratament pentru tinerii suicidari.

Ketamina este un anestezic disociativ cu durată scurtă de acțiune, pe care îl găsești, de cele mai multe ori, închis cu lacăt în cabinetele medicilor veterinari. Alternativ, îl poți folosi și ca tranchilizant pentru oameni, în vederea descoperirii unor stări alternative de conștiință.

Tranchilizantul a mai fost subiect de studiu în trecut și se știe de mulți ani că substanța poate fi folosită pentru a trata depresia, anxietatea și tulburarea obsesiv-compulsivă în rândurile adulților. Acum, cercetătorii de la Școala de Medicină Yale au descoperit că acesta poate fi folosit ca cu acțiune rapidă în rândurile copiilor.

„A fost mai puțin dramatic să urmăresc experiențele copiilor decât mă așteptam, dar copiii erau, într-adevăr, într-un trip. Chicoteau destul de mult, iar uneori spuneau că simt cum timpul trece diferit și că trupurile lor se simt altfel”, arată unul dintre cercetători. Nicole, o tânără cu tendințe suicidare, în vârstă de 14 ani, a afirmat că îi place cum se simte.

Dincolo de aceste tripuri, care au avut loc în camere speciale, copiii fiind asistați de un psihiatru și de un anesteziolog, pregătiți să intervină la nevoie, mai surprinzătoare au fost interviurile de după. Cercetătorii au putut observa cum depresia s-a diminuat în doar câteva ore. Adolescenții care erau gata să își ia viața erau veseli și plini de speranță.

În domeniul psihiatric, nu au mai fost observate intervenții medicamentoase atât de rapide și atât de puternice. Antidepresivele clasice au nevoie de săptămâni pentru a oferi progrese minore, dar ketamina oferă îmbunătățiri majore în mai puțin de o zi, arată scientificamerican.com.

Dr. Michael Bloch, principalul investigator în cadrul studiului, arată că acest drog este folosit doar pentru anumiți pacienți care au probleme mentale severe și pentru care alte medicamente nu au funcționat. Ketamina este oferită într-un mediu controlat, iar doctorii colectează date de eficiență și se asigură că nu apar efecte secundare.

Pentru fiecare dintre pacienți, riscurile teoretice ale ketaminei sunt puse în balanță cu riscurile de sinucidere. Pentru Nicole, predispusă la a-și curma viața, calculul n-a fost deloc dificil.