Unul dintre directorii Kaspersky a fost arestat pentru trădare în Rusia

de: Alexandru Puiu
26 01. 2017

Ruslan Stoyanov, unul dintre directorii Kaspersky a fost arestat în luna decembrie pentru trădare, dar abia acum încep să iasă la iveală mai multe detalii.

Publicația rusă Kommersant a publicat în urmă cu câteva zile un material despre arestareaa lui Ruslan Stoyanov. Motivul exact al arestului nu este cunoscut, doar faptul că s-a aflat în încălcarea articolului 275 ce definește crime împotriva fundamentelor sistemului constituțional și al securității statului. La momentul arestării, acesta era director al echipei pentru investigații de incidente computaționale din cadrul Kaspersky.

Oficialii Kaspersky au amănat destul de mult publicarea unui comunicat de presă pe marginea subiectului, iar înformațiile incluse în acesta nu ne oferă foarte multe detalii relevante. Singura particularitate suplimentară pe care am aflat-o este că motivul arestării se pare că nu are legătură cu activitatea lui Stoyanov în cadrul Kaspersky, ci cu locul său de muncă anterior. Același purtător de cuvânt al companiei a ținut să menționeze că nu va avea de suferit divizia ce era condusă de Ruslan – Computer Incidents Investigations Team (CIIT).

Conform celor de la Ars Technica, întregul caz de trădare gravitează în jurul activităților desfășurate în perioada 2000 – 2006, când Stoyanov a fost maior în cadrul Ministerului de Interne al Rusiei. În ceea ce privește articolul 275, aceasta este o lege foarte vagă menită să surprindă o varietate foarte mare de acțiuni împotriva statului precum ,,spionaj, dezvăluirea de secrete ale statului sau orice altă formă de asistență oferită unei organizații străine sau reprezentaților organizației în activități ostile realizate în detrimentul securității externe a Federației Ruse comise de un cetățean al Federației Ruse.” Pedeapsa pe care o poate suferi Ruslan Stoyanov include privare de libertate între 12 și 20 de ani cu confiscare a proprietăților. Pentru că este vorba de trădare, toate formalitățile de judecată se vor desfășura în spatele ușilor închise în cadrul unui tribunal militar secret.

Activitatea lui Stoyanov la Kaspersky a facilitat arestarea unui număr important de hackeri ruși, inclusiv un grup format din trei membri care a șantajat companii britanice de pariuri pentru un profit de 4 milioane de dolari. O altă arestare importantă facilitată de expertul în securitate a vizat un grup infracțional ce a furat 45 de milioane de dolari de la bănci rusești.