Jibo e primul robot social finanțat pe internet

de: Alexandru Puiu
26 10. 2017

Foarte multe SF-uri ”ne-au vândut” de-a lungul anilor imaginea unui robot care îți face viața mai frumoasă, dar Jibo este primul pe care îl poți cumpăra.

Ideea de boxă inteligentă cu care poți interacționa pentru a-ți realiza lucruri prin casă este una foarte drăguță. Multe persoane au însă o reticență la a interacționa cu un obiect inanimat. Din acest motiv, asistenții virtuali la care lucrează giganți din tech precum Google, Amazon, Apple sau Microsoft, ar putea deveni mai utili ”în pielea” unor roboți. Când un roboțel drăguț vine după tine prin casă și se joacă împreună cu copilul tău, s-ar putea să ai altă tragere de inimă pentru a vorbi cu el.

Jibo este un robot social construit în jurul unui astfel de concept futurist. Au trecut trei ani de la campania de crowdfunding care a generat 3,6 milioane de dolari pentru materializarea acestui vis. Proiectul a fost finanțat inițial pe Indiegogo, dar transpunerea acelei idei într-un produs comercial a suferit numeroase întârzieri. Din fericire, acum poate fi cumpărat de către curioși, deși, în prima etapă de propagare, este disponibil doar celor din SUA și Canada.

Prețul pentru Jibo este de 900 de dolari și poate fi precomandat pe site-ul producătorului.  Cei care au participat activ la campania de crowdfunding au început deja să-și primească unitățile comandate în 2014. Cu toate că ideea acestui produs a fost lansată înainte de Alexa, Cortana sau Google Assistant, gadgetul a fost promovat ca fiind ”Primul robot social din lume pentru acasă”.

În practică, Jibo își propune să fie mult mai interactiv decât o boxă care răspunde la întrebări și interacționează cu gadgeturile smart din casă. Cu mecanisme de recunoaștere facială și vocală, recunoaște membrii unei familii și încearcă să se adapteze într-o oarecare măsura la fiecare dintre ei. În plus, este capabil de glume și povești. Ca să-ți arate că te ascultă și e atent la ce-i spui, știe să-și întoarcă capul. Rămânem să vedem primele review-uri pentru a-i aprecia utilitatea în condiții de utilizare reală.