REVIEW: iPhone 8 – Un telefon ferchezuit pentru 2017

Nota Playtech
9,2

iPhone 8 este poate primul telefon care să aibă cele 15 minute de glorie, apoi să devină alegerea secundară pentru tot restul anului.

Am presupus că Apple va prezenta iPhone 8 pe 12 septembrie. Apoi, au apărut informații despre iPhone X. Până la urmă, lucrurile au fost clarificate. Acum, pe piața din România avem iPhone 8 și undeva prin noiembrie îl vom vedea pe celălalt. Cel mai bun. Tocmai de aceea telefonul de acum pare, mai mult ca oricând, unul pe care dacă nu l-ai cumpăra, n-ai pierde mare lucru.

Am trecut la iPhone 8 Plus, pe baza căruia scriu și acest review, de la iPhone 6s după vreo opt luni petrecute cu un iPhone 7. Ultimele două au fost mici, cu ecran de 4,7 inci, așa că am trecut la cel mare. Prima senzație a fost că sunt într-un târg auto, unde un samsar zăngăne chei în fața mea și-mi prezintă o mașină impecabilă despre care știu că n-are cum să arate atât de bine, să fie atât de veche și să facă atât de multe lucruri bine.

iPhone 8 este așa: un telefon ferchezuit pentru 2017. Este un iPhone 6 cu spate din sticlă, hardware puțin mai bun și nuanțe de culoare diferite de celelalte modele. Sticla e justificată prin încărcarea wireless, iar specificațiile mai bune oricum vin în fiecare an. Nu e cel mai bun iPhone, este doar un iPhone bun. Este telefonul care, pe scena Teatrului Steve Jobs, a avut 15 minute de faimă, apoi a fost deja depășit de modelul pe care îl aștepți cu adevărat: iPhone X.

Videoul de mai jos poate fi vizionate și pe YouTube.

L-am luat însă în serios și pentru că orice telefon nou e mai bun decât precedentul și trebuie să vezi dacă acele cuvinte de marketing ale unei companii devin și realitate. Astfel, iPhone 8 e aici și tot aici este și un review al lui.

Prețul iPhone 8 și disponibilitatea

Un iPhone 8 începe de la 3.700 de lei și urcă până la 5.000 de lei pentru iPhone 8 Plus cu 256GB spațiu de stocare. E deja disponibil la Quickmobile, care a început săptămâna aceasta să livreze și precomenzile. Mai apare, la preț mai mare, și în oferta operatorilor telecom. Prețul nu-i surprinzător, e ca anul trecut, iar în Statele Unite ale Americii Apple încă ține pe piață modele vechi ca iPhone 7 sau iPhone SE.

Specificații iPhone 8 și iPhone 8 Plus

Am tot scris despre specificații, de la capacitatea bateriei la procesor și memorie RAM, astfel că aici doar le trec în revistă, fără prea multe detalii și comparații. iPhone 8 are ecran de 4,7 inci Retina, 2GB de memorie RAM, 64 sau 256GB spațiu de stocare, o baterie de 1.821 mAh, o cameră foto de 12 megapixeli f/1.8 și una de selfie de 7MP cu f/2.2, un procesor A11 Bionic cu șase nuclee, difuzor stereo și modul pentru încărcare wireless.

iPhone 8 Plus are ecran de 5,5 inci Retina HD (și singurul full HD din oferta Apple), o baterie de 2.691 mAh, 3GB de memorie RAM și 64 sau 256GB spațiu de stocare, același procesor și două camere de 12 megapixeli pe spate (una cu f/1.8 wide și una cu f/2.8 pentru telefoto și portrete), iar pe față e una de selfie de 7MP f/2.2. Camera wide e stabilizată optică, cealaltă nu. Poate fi încărcat wireless și are difuzoare stereo.

Ambele telefoane rezistă la apă și arată la fel, doar că unul este mai mare. Butonul Home a rămas, la fel și Touch ID, spre deosebire de iPhone X, iar sistemul de operare este iOS 11.

De ce ai alege iPhone 8 Plus

Pentru o scurtă comparație am avut și un iPhone 8 de la evoMAG și am rămas cu un iPhone 8 Plus pentru review. Am preferat acest model, pentru că nu am folosit niciodată prea mult timp camerele foto duble. E însă cam mare și asta mi se pare enervant, pentru că l-am comparat cu alte modele cu ecrane de 5,5 inci și deja devin absurde marginile prea mari de pe iPhone 8.

Alegi iPhone 8 Plus când vrei ecranul mare și autonomia mai bună. În timp ce iPhone 7 sau iPhone 8 mici își cam termină energia în vreo opt sau 10 ore în ritmul meu de folosire, cu versiunea Plus am ajuns fără încărcare până a doua zi. E mai bine, nu ai sentimentul constant de teamă că ești departe de priză. Dar asta era clar încă de la primul iPhone 6 Plus.

Când vine vorba de ecran, aplicațiile (chiar și meniul cu setări) în landscape sunt reorganizate, ca să te bucuri de spațiul suplimentar. De asemenea, pe ecranul acesta chiar merită să faci binging, că difuzorul stereo chiar e o noutate bună.

Așa că rămâne camera foto: iPhone 8 Plus are camere pe care, oricum le-ai compara, niciodată nu ies dintr-un top 3. Poți pune în top Huawei P10 Plus, poți pune Galaxy Note 8 sau LG V30 și chiar HTC U11, va fi mereu acolo datorită calității culorilor, detaliilor, videoclipurilor, stabilizării și ușurinței în utilizare. Pe modul Portrait, merge pe aceeași idee cu defocalizarea fundalului care încă mi se pare un artificiu și atât, pe orice telefon.

Acestea sunt avantajele, altele nu mai sunt. Poți alege oricând unul mic sau unul mare, iar dimensiunea se vede în display și baterie.

Camera foto de pe iPhone 8 Plus

Îmi place să fac poze și să le arunc pe Facebook și Instagram. Și pe aceste două rețele sociale nu vede nimeni, cu adevărat, calitatea, dar când te uiți pe poze pe PC sau pe ecranul telefonului o vezi. Am trecut la iPhone 8 Plus după o săptămână cu Samsung Galaxy Note 8, așa că am putut să le compar mai bine. Sunt cele mai bune, nu-i nimic de contestat aici, și balanța e înclinată în favoarea iPhone doar la stabilizare pe video și la redarea detaliilor.

Iar un plus mare de anul acesta, tot pe iPhone 8 Plus, e selecția de moduri Portrait Lighting. Stage, atât color, cât și monocrom, sunt aproape inutile acolo. Nu redau bine detaliile, nu recunosc bine limitele capului, părului, corpului, dar cele pentru contur și studio sunt excelente. Știu, e doar software, dar asta nu înseamnă că alți producători nu se puteau gândi la așa ceva.

Altfel, poți filma cu mai multe cadre pe secundă și există două formate noi pentru a-ți salva videourile și pozele. Filtrele au fost repoziționate și regândite puțin, dar asta ține mai multe de iOS 11 decât de iPhone 8, iar dacă le preferi, vreo trei-patru merită (Dramatic Cool, de exemplu).

Un ecran LCD în 2017 pare mai vechi decât un CRT în 2007

Ziceam că cele două telefoane au ecrane Retina. Asta înseamnă că folosesc tehnologia IPS LCD. Da, este o diferență aici față de modelele precedente, că poate reda mai multe culori, dar nu vei sesiza prea des asta. E ca unul dintre acele beneficii pe care le ai, le știi, dar niciodată nu vei spune “sunt cu adevărat impresionat de asta”. Totuși, TrueTone e o chestie care să te impresioneze.

După ce-a introdus Night Shift pe generațiile precedente, Apple a mers un pas înainte și vine să-i reducă la tăcere pe cei care vin cu studii despre cât de dăunătoare e lumina albastră a telefoanelor. Astfel, TrueTone analizează mediul în care ești și potrivește temperatura culorilor de pe ecran. Uneori se duce prea mult către galben și te dă puțin peste cap la procesarea pozelor, dar este mai confortabil la final de zi.

Asta nu anulează însă deficiențele panoului LCD. Tonurile de negru nu sunt chiar negre, culorile nu sunt la fel de plăcute ca pe un AMOLED și luminozitatea nu este la fel de mare. Tocmai de aceea ziceam de cele 15 minute de faimă: iPhone X vine cu AMOLED.

5 lucruri care nu mi-au plăcut la iPhone 8 Plus

Am scris deja despre cele cinci lucruri bune. E timpul reversului. Și totul începe de la design. Dacă nu ții cont de spatele de sticlă, dacă bagi telefonul într-o carcasă, parc-ai avea un iPhone 6 Plus în mână. Apple a tras prea mult de același design fără să se ducă puțin mai departe.

Realitatea augmentată sună excepțional, are un potențial masiv și alte cuvinte frumoase, dar, deocamdată, e cel mult o joacă pentru cinci minute de pauză. Am învățat un dinozaur să zboare și mi-am mobilat apartamentul prin aplicația IKEA, dar cam atât. Da, ca multe alte noutăți aduse de Apple, și acesta va avea nevoie de un an, cel puțin să prindă. Nu e un selling point, încă.

Camera telefoto este stupid de limitată pentru 2017. Are f/2.8, ceea ce face ca orice portret realizat noaptea să pară scos direct dintr-un iPhone 4, cel mult. Nu are stabilizare optică pe ea și toate modurile de luminare sunt utile ziua sau în medii luminate bine. Mă așteptam, înainte de lansare, la lentile cu f/2.2, dar se pare că-i prea mult pentru Apple să “inoveze” atât de mult.

Încă sunt prea puține diferențe între un iPhone 8 și un iPhone 8 Plus. Diferența de 0,7 inci în ecran nu se vede decât în câteva cazuri, cum ziceam de aplicații. Speram, voiam, de la iOS 11, un sistem mai bun de multitasking, poate split view ca pe Windows sau Samsung. Voiam ca această paletă să fie utilă în momente în care chiar aș avea nevoie, nu doar să aibă baterie mai mare și să zic că pot să mă uit la seriale mai bine decât pe un display mic.

Oricât de mult îmi place opțiunea stereo pe sunet, casca pentru apeluri pare să fi rămas undeva prin 2015. Se aude la fel de prost (sau de bine, în funcție de ce așteptări ai) ca pe orice iPhone din ultimii trei-patru ani. Da, într-adevăr, vorbim mai puțin la telefon și nu mai contează atât de mult, dar ai nevoie de acel difuzor să fie bun și când vorbești pe WhatsApp, Skype, Facebook Messenger sau alte aplicații.

iPhone 8 și iPhone 8 Plus e gardul vechi dat cu lac

În funcție de cum privești designul unui telefon, fie dai tonul, fie urmezi fanfara. Și oricât de conservatori ar fi utilizatorii de iPhone, designul e plictisitor. Admit însă că poate nu-ți pasă de el. Tocmai de aceea, dacă-ți pasă de performanță, e evident deja pentru toată lumea că iPhone 8, și în special iPhone 8 Plus, depășește lejer majoritatea alternativelor cu Android.

Îți rămâne un telefon excelent, dacă nu ar exista iPhone X. Și iPhone X s-ar putea să nu fie pentru toată lumea. E mai scump, vine cu schimbări mari – nu are buton Home, autentificarea se face prin scanarea feței, nu a amprentei – și ecranul e AMOLED. Acum e mai clar ca niciodată ce iPhone iei: dacă ai bani, îl iei pe următorul. Dacă vrei unul, dar nu vrei să dai peste 4.000 de lei pe el, atunci un iPhone 8 e aici, e mai bun decât ce aveai la dispoziție din 2016 și camera foto încă este lăudabilă.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail