Sistemele de inteligență artificială ți-ar putea prezice moartea
Sistemele de inteligență artificială devin noi unelte în diagnosticarea bolilor, iar performanța cu care operează le permite să prezică momentul în care vei muri.
Cercetătorii de la Universitatea Adelaide, din Australia, au dezvoltat un sistem de inteligență artificială care poate prezice cu acuratețe speranța de viață a unui om. Software-ul ajunge la aceste concluzii în urma unei analize detaliate a unor cantități foarte mari de date care subliniază starea de sănătate a pacienților.
Sistemul s-a folosit de scanările cu raze X a 48 de pacienți, iar cu ajutorul algoritmilor încorporați a emis un diagnostic pentru fiecare în parte. Prin intermediul aceluiași mecanism, inteligența artificială a emis o statistică referitoare la speranța de viață a acestora. Predicțiile realizate au o acuratețe de 69%, un scor similar cu precizia doctorilor umani. Cercetarea, publicată sub forma unui studiu în revista Nature, este prima de acest tip care de folosește de imaginile medicale și de inteligența artificială, notează interestingengineering.com.
Computerul analizează cantități mari de date care prezintă starea de sănătate a pacientului și identifică anomaliile mult mai repede decât orice medic specializat. Mașinăria analizează simptome, precum o inimă mărită și condițiile vasculare (coagularea sângelui), evidențiind posibile probleme cardiace. Aceasta poate examina mai mult de 16.000 de imagini cu ajutorul unei rețele neurale, identificând indicatori ai unei posibile afecțiuni.
Eficacitatea aparaturii provine din faptul că poate învăța cantități mari de date pe care le poate aplica cu rapiditate, într-un timp foarte scurt.
Deși te poate înspăimânta ideea că o mașinărie îți poate spune cât mai ai de trăit, tehnologia are utilitatea ei și le permite medicilor să construiască tratamente personalizate pentru pacienți. De asemenea, ea îți permite să faci acele schimbări în viața ta care ar putea ajuta la creșterea speranței de viață. Practic, ea poate fi un semnal de alarmă pentru cei care nu își dau seama de unii singuri la ce riscuri se supun prin stilul de viață pe care îl au.