Google Chrome te scapă de redarea automată a clipurilor video din pagini web

de: Alexandru Puiu
18 09. 2017

Pentru a-și menține relevanța într-un domeniu competitiv, creatorii Google Chrome lucrează în permanență la actualizări utile pentru browser.

Unele dintre problemele cu care se confruntă internauții la ora actuală nu existau acum cinci sau zece ani. La momentul respectiv, dacă intrai pe o pagină web și exista un clip video integrat, ținea doar de tine să-i inițiezi redarea. Sub nici o formă nu vedea videouri care ”pleacă singure”.

Din păcate, situația s-a schimbat radical acum și foarte multe site-uri web te stresează maxim, indiferent dacă le accesezi de pe mobil sau desktop. Nici nu s-a încărcat bine o pagină de internet și începi deja să auzi melodii sau să vezi clipuri a căror redare a a început acum câteva momente. Aproape de fiecare dată, acele clipuri au un scop promoțional, rareori fiind informative.

Pentru a le opri redarea automată, inginerii Google au lucrat la o soluție pe termen lung. Aceasta va fi implementată în 2018 și, cel puțin în teorie sună foarte bine. Nu putem decât să sperăm că realizatorii de reclame în format video nu vor găsi în scurt timp o soluție pentru a înșela sistemul.

,,Începând cu Chrome 64, redarea automată a conținutului media va fi permisă doar dacă are loc fără sunet sau dacă utilizatorul și-a arătat interesul pentru acel conținut (n.r. a dat click pe el). Astfel va fi permisă declanșarea automată a redării când utilizatorii vor să fie redat conținut, iar dorința internauților va fi respectată când nu-și doresc acest lucru. Aceste schimbări vor unifica comportamentul online pe desktop și mobile, făcând dezvoltarea web de conținut media mult mai previzibilă, indiferent de browsere sau platforme.” Conform postării de pe blogul oficial al Google, situația pare a fi una promițătoare.

În definitiv, Google nu vrea neapărat să desființeze ideea redării automate de clipuri video. Mai degrabă, prin noile limitări, vrea să impună dezvoltatorilor de reclame un comportament mai decent.