Drumul către stele: epoca marilor descoperiri astronomice (III)

Călătoria în spațiu se datorează multor progrese științifice din domeniul astronomiei și nu numai, iar cele mai mari descoperiri au avut loc în epoca modernă.

Citește și: Drumul către stele: invenția care a schimbat modul în care privim cerul (II)

Primele telescoape au fost suficient de puternice încât să-i ajute pe marii savanți ai Renașterii să descopere planete, sateliți ai acestora și chiar pete solare, însă progresele științifice majore de-abia urmează să apară. Începând cu secolul al XIX-lea și cu precădere în secolul al XX-lea, oamenii încep să descopere din ce în ce mai multe despre întregul Univers, înțelegând care este, de fapt, locul nostru în acest spațiu fără margini.

Prima planetă descoperită în epoca modernă este gigantul gazos Uranus, pe care îl cunoaștem începând cu 1781, mulțumită observațiilor făcute de Sir William Herschel. În 1846, cea de-a opta planetă a Sistemului Solar, Neptun, este descoperită oficial, fiind de asemenea, singura planetă a cărei descoperire a fost făcută prin calcule matematice și nu printr-o observație directă. Deși Galilei observase planeta, așa cum am scris anterior, acesta nu este creditat cu descoperirea, savantul considerând că observă o stea fixă.

Controversele științifice ale epocii moderne

Cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea aduce și o schimbare în rândurile astronomilor. Deși până atunci, astronomia fusese un domeniu rezervat bărbaților, din ce în ce mai multe femei se afirmă în rândurile savanților; din păcate, multe dintre descoperirile făcute de acestea nu au fost creditate la vremea respectivă, iar în prezent, destul de puțini sunt cei ce știu să atribuie în mod corect o bună parte a descoperirilor făcute în acea perioadă.

De-a lungul secolelor, am reușit să trecem peste gândirea conform căreia Pământul se află în centrul Universului și că Soarele, dar și celelalte planete, se rotesc în jurul nostru. Am ajuns totuși în alt impas, după ce am înțeles că ar putea exista și alte galaxii. Controversele cu privire la existența unor galaxii de sine stătătoare și la dimensiunile Universului s-au materializat în Marea Dezbatere din 1920, între Harlow Shapley și Heber Curtis, cel din urmă susținând existența mai multor galaxii.

Poate că v-ați întrebat uneori de unde vine numele telescopului Hubble. Acesta a fost numit în onoarea lui Edwin Hubble, unul dintre marii astronomi din prima jumătate a secolului al XX-lea. Una dintre marile descoperiri ale acestuia, contrară credințelor vremii, a fost că există, într-adevăr, mai multe galaxii în Univers, acesta descoperind și o metodă prin care să își testeze teoria.

Cosmologia: o nouă știință

Fără doar și poate, astronomia și secolul XX se raportează, mai presus de oricine, la Albert Einstein. Știm cu toții despre E = mc², această relație arătând că energia totală a unui sistem și masa sa se află într-o relație proporțională. Einstein este unul dintre cei ce au pus bazele cosmologiei, prin teoria relativității generale. Această nouă știință, a secolului XX, va continua să se dezvolte  odată cu apariția noilor descoperiri legate de Universul în care ne aflăm.

În cadrul cosmologiei apare și faimoasa teorie Big Bang, acceptată în prezent ca teoria care explică cel mai bine originile Universului. Având în vedere că fusese observat deja că spațiul se extinde pe măsură ce timpul trece, a devenit o problemă de intuiție faptul că, pe măsură ce am merge înapoi în timp, am descoperi că Universul a avut dimensiuni reduse. Astfel, în 1927, Georges Lemaître este primul care enunță teoria conform căreia se poate urmări originea spațiului pornind de la un singur punct, apărând astfel studii cu privire la expansiunea cosmică. Odată cu apariția unor măsurători din ce în ce mai precise, am ajuns să aflăm că vârsta Universului este de 13,799 ± 0.021 miliarde de ani.

Imaginația scriitorilor, obiect de studiu pentru savanți

Călătoria în spațiu a devenit un subiect de interes științific după ce scriitori precum Jules Verne și H.G. Wells și-au imaginat alte lumi pe care oamenii ar putea ajunge. În 1903, în același an în care frații Wright efectuează primul zbor cu un avion, Konstantin Tsiolkovsky publică o lucrare cu privire la posibilitatea construirii unor dispozitive pentru călătoria în spațiu, dar aceasta nu reverbrează dincolo de Rusia. Câțiva ani mai târziu, în 1919, o lucrare a lui Robert H. Goddard, cu privire la posibilitatea zborului dincolo de atmosferă, devine influentă în cercurile oamenilor de știință, Hermann Oberth și Wernher von Braun fiind unii dintre actorii-cheie ai ideii de zbor spațial.

Germania nazistă are meritul de a fi trimis, pentru prima dată în istoria omenirii, o rachetă în spațiu. În data de 20 iunie 1944, racheta de tip V-2, cunoscută sub numele de MW 18014, decolează din Peenemunde și ajunge la o altitudine de 176 de kilometri, după o lansare verticală.

Acest episod se încheie odată cu data de 2 august 1955. Începând de atunci, călătoria în spațiu devine un joc cu mize mari, după ce superputerile lumii de la acea vreme, Statele Unite și Uniunea Sovietică, se angrenează în ceea ce cunoaștem astăzi drept Cursa Spațială. Există încercări, eșecuri dar și un mare succes ce va avea loc după 14 ani de la începuturile acestei rivalități, apărută pe fondul Războiului Rece dintre cele două state.