De ce social media ne creează impresia că ceilalți sunt mai fericiți

de: Ștefan Tănase
16 01. 2017

Impactul social media asupra utilizatorilor a fost analizat de mai multe studii, făcute fie din perspectivă psihologică și socială, fie din cea a tehnologiei. Unul dintre cele mai recente este acesta, care confirmă concluzia că rețelele de socializare nu ne fac întotdeauna bine sau, cel puțin, nu tuturor. Chiar dacă ne facem cont din dorința de a păstra legătura cu prietenii și a posta lucruri pozitive – după cum spun aproximativ 60% dintre participanții la studiu, senzația pe care cei mai mulți utilizatori o au este departe de a fi pozitivă. După ce ies din contul lor de social media, mai mult de jumătate  dintre respondenți au spus că rămân cu impresia că alte persoane au o viață mai bună decât ei.

[related]

Problema e tot la noi, bineînțeles, nu la ceilalți :). Oricare ar fi motivele inițiale pentru care cineva își face cont pe Facebook, e clar că la un moment dat apare și goana după like-uri. Această goană nu este, de multe ori, recunoscută nici măcar față de noi înșine, dar ea există. Am pus un banc și nu a reacționat nimeni? Am pus o poză și nu a dat nimeni „like”?  – sunt mici frustrări care ne pot amărî uneori. Toate astea vin din nevoia de validare pe care o resimțim: reacția celorlalți ne confirmă sau ne infirmă părerea pe care o avem despre noi – de parcă am fi cu atât mai amuzanți/mai frumoși/mai deștepți dacă 20 de persoane, în loc de două, ne spun asta printr-un „like”.

Pe fondul dorinței de apreciere și al tendinței de a ne concentra pe aspectele negative din viața noastră apare, probabil, și impresia că alții sunt mai fericiți decât noi. Așa cum spun chiar ei, cei mai mulți dintre utilizatorii de Internet vor să împartă cu prietenii online momentele frumoase din viața lor: imagini din vacanță, cu hobby-uri, cu cei dragi. Se știe că impactul imaginilor este mai mare decât al cuvintelor și că ilustrațiile se rețin mult mai ușor, dar din avalanșa de fotografii din social media  putem rămâne cu jumătăți de adevăruri și cu impresii greșite.

Ca să fiu corect, nu tot ce se postează pe Facebook este pozitiv: găsim și status-uri despre cât de frig sau de urât este afară,  despre politică și tot felul de alte nemulțumiri. Ce mi se pare interesant este însă că, atunci când cineva pune o fotografie personală, în 99% din situații, aceasta surprinde un moment frumos sau o ipostază care să îl avantajeze. Apropo, în cazul altora lucrurile nu stau la fel: cred că toată lumea a văzut cel puțin o fotografie făcută unui necunoscut – la metrou sau într-un alt loc public – și postată pentru a face mișto de ținuta sau de aspectul lui. În schimb,  chiar dacă mai sunt persoane care fac o remarcă depreciativă, mai în glumă, mai în serios, la adresa propriei persoane, de genul: „bad hair day” sau „tocmai am vărsat cafeaua pe mine”, astfel de postări nu sunt ilustrate, de obicei. Fotografiile cu noi trebuie să ne pună în valoare, iar dacă avem și un peisaj mirific în spate, din vacanță, este perfect. Ce vreau să spun este că aceste imagini ni se fixează pe retină și joacă rolul cel mai important în a crea impresia că ceilalți au o viață perfectă, atunci când le vedem la prietenii virtuali.

[related]

În plus, pe rețelele de socializare, cel mai adesea avem și oameni pe care îi cunoaștem foarte puțin sau chiar deloc în viața reală. În cazul lor, ne lipsește imaginea de ansamblu și reținem doar vacanțele și momentele fericite pe care le postează. Este ca la persoanele pe care le-am văzut doar de câteva ori, în cele mai bune ipostaze ale lor, și le adăugăm, în imaginație, calități pe care am vrea să le aibă, pornind de la puținele informații deținute de noi. În social media, extrapolăm fără să ne dăm seama și ne închipuim că toată viața respectivilor este la fel de roz ca zâmbetul lor din poza de la Palma de Mallorca, pe care am văzut-o vara trecută. Cu un prieten apropiat ne mai vedem la o bere, unde ne povestește și bune și rele, așa că avem ocazia să vedem tabloul complet, nu doar partea luminoasă. Atunci, impactul imaginilor din social media este atenuat de realitatea pe care o știm despre el.

Ca antidot, ar trebui ca și în cazul nostru, să încercăm să reținem doar aspectele pozitive, la fel cum facem cu fotografiile prietenilor virtuali. Cine știe, poate chiar o să funcționeze…