Cum vrea Facebook să-ți transforme gândurile în mesaje

de: George Stanciu
16 01. 2017

Facebook lucrează la o mulțime de tehnologii exotice, iar una dintre acestea ar putea fi chiar citirea gândurilor.

O divizie de cercetare hardware creată în 2016 de Facebook lucrează la o interfață creier-computer, ce ne trimite cu gândul la citirea gândurilor și la telepatie, pe care le vedem uneori în filmele SF. Câteva anunțuri de angajare de la Clădirea 8 a Facebook descriu un proiect ce include neuroimagistică și date electrofiziologice, folosite pentru a crea o platformă de comunicare.

Unul dintre locurile de muncă disponibile caută un doctor în neuroștiință, în timp ce altul caută un inginer ce poate crea algoritmi de procesare a semnalelor audio. Facebook a refuzat să comenteze cu privire la joburile disponibile. Cu toate acestea, viitorul în care ne sunt citite gândurile pare să fie chiar o dorință a companiei.

În 2015, Zuckerbeg, citat de iflscience.com, spunea că ”sunt de părere că vom putea să ne trimitem gândurile altora, în mod direct, folosind tehnologia. Vei putea să te gândești la ceva, iar prietenii tăi vor putea experimenta acest gând, dacă îți dorești asta.”

Alte joburi includ dezvoltarea de tehnologii de neuroimagistică non-invazive, dar și experiențe tactile imersive și realistice. Neuroimagistica este un câmp avansat al științei care folosește diverse tehnici pentru a scana și a înțelege ce se întâmplă în creierul uman, în timp ce tehnologia tactilă simulează un simț al atingerii în privința calculatoarelor.

Nu este clar ce fel de tehnologie îi va ajuta pe cei de la Facebook să-și realizeze proiectul extrem de futurist. Un asemenea produs, însă, este un concept extrem de îndepărtat, dar ar reprezenta un progres imens în lumea tehnologiei, transformând Facebook în cel mai important reprezentat al intersecției dintre tehnologie și știință.