Cum te spionează restaurantele chiar atunci când comanzi mâncare
Odată cu dezvoltarea tehnologiei, apar nu doar beneficii, ci și dezavantaje, cum ar fi spionajul, care ne pune în situații delicate când este dezvăluit.
Reclamele încearcă din ce în ce mai mult să ne atragă atenția pentru a ne convinge să cumpărăm un produs sau un serviciu, iar creatorii și distribuitorii de astfel de materiale vor să știe cât mai exact dacă suntem interesați de acestea.
Lucrurile au început să fie din ce în ce mai avansate și mai subtile, astfel că ajungem să fim spionați chiar atunci când ne uităm la reclamele dintr-o pizzerie. Asta se întâmplă cel puțin în Oslo, unde un panou care afișa astfel de reclame a afișat, dintr-o eroare, informațiile pe care le surprinde camera video cu recunoaștere facială, scrie boingboing.net.
Informațiile apărute fac un profil al celor care privesc către reclamă și le arată celor care culeg astfel de date cât de interesați sunt respectivii de panoul respectiv. În plus, nicăieri pe panou nu apare vreo avertizare cu privire la faptul că ești spionat în timp ce te uiți la reclamă, iar sistemul culege date despre tine. În partea din față ar fi trebuit să apară o informație cu privire la înregistrare video, în timp ce pe partea din spate a panoului trebuiau să figureze date de contact ale companiei, arată dinside.no.
În imagine se poate vedea că panoul știe dacă la el se uită o femeie sau un bărbat, dacă persoana este tânără sau mai în vârstă, dar și cât de atentă este aceasta la reclama apărută pe ecran. S-a iscat o întreagă dezbatere și pe Twitter cu privire la această descoperire, iar părerile sunt împărțite cu privire la scopurile presupuse, declarate și ascunse vizavi de această tehnică de urmărire.