Cum ne-ar putea scăpa de gripă robotul câștigător la poker

de: George Stanciu
14 02. 2017

Inteligența artificială care a câștigat un campionat de poker împotriva unor jucători profesioniști ar putea aduce beneficii majore sectorului medical.

Libratus a reușit să învingă mai mulți campioni la poker în urmă cu puțin timp, urmând un trend al inteligențelor artificiale ce reușesc să îi învingă pe cei mai buni la diverse jocuri de strategie.

Ne-am familiarizat deja cu ideea că inteligența artificială poate dezvolta medicina, platforma Watson de la IBM fiind un ajutor pentru oncologi, diagnosticând și tratând cancerul. Totuși, Watson este un sistem ce nu are capacitatea de a gândi strategic, așa cum se întâmplă în cazul lui Libratus. Acesta și-a dobândit o serie de capacități din teoria jocurilor, unde se analizează modul în care diverse entități iau decizii strategice pentru a-și urmări un interes propriu, arată extremtech.com.

Ce-are de-a face asta cu medicina și cu gripa? Ne putem imagina boala ca un joc între entități strategice. Atunci când un virus ajunge în corp, jocul începe, iar corpul nostru se apără cu propriile strategii și poate câștigă. Acest joc se joacă încă din cele mai vechi timpuri, oamenii având doar o abilitate marginală de a controla rezultatul jocului.

Am putea totuși să recrutăm calculatoarele ca aliați în acest joc. Aceeași abilitate de gândire care i-a permis lui Libratus să câștige împotriva unor minți strălucite în domeniul jocului de poker ar putea descoperi și cum poate fi învinsă o infecție. Acesta este subiectul unei cercetări elaborate de Toumas SandholM, designer-ul din spatele algoritmului lui Libratus. În această cercetare, Sandholm explică pe larg modurile în care inteligența artificială ar putea fi folosită pentru crearea de medicamente și prevenirea de boli.

Având în vedere că ne-am putea ”juca” cu soarta sănătății întregii lumi, e destul de evident că am vrea să facem o asemenea alegere. Problema apare însă în viitor. Fabula vrăbiilor este un mod bun de a crea o analogie. Aceasta se referă la un grup de vrăbii ce aduc un pui de bufniță în grup, pentru a le proteja de alți prădători, fără să realizeze că atunci când bufnița va crește, s-ar putea întoarce tocmai împotriva vrăbiilor.

O situație asemănătoare întâlnim și în cazul unei inteligențe artificiale precum Libratus, care ar putea fi ”bufnița” noastră, având în vedere că are deja capacitatea de a-i învinge pe cei mai buni la jocuri strategice.