Coreea de Sud a rămas fără președinte din cauza corupției Samsung

de: Alexandru Puiu
10 03. 2017

În urmă cu câteva luni, vă arătam detaliile unui scandal în care a fost implicat unul dintre directorii Samsung. În urma sa, Coreea de Sud a rămas fără președintă.

Samsung a avut de mult timp o problemă cu practicile îndoielnice referitoare la conducerea companiei și la condițiile de muncă ale angajaților. Până de curând însă, acelea afectau doar angajații. La această oră, situația a luat o cu totul altă turnură, având în vedere că președinta Coreei de Sud a fost destituită după ce a fost pusă sub acuzare de către Curtea Constituțională, conform celor de la CNN.

Primul arestat a fost unul dintre directorii din bordul executiv al Samsung. Înainte să ajungă la închisoare, mulți îl considerau pe Lee Jae-yong ca fiind urmașul imperiului Samsung. Între timp, acela nu mai face parte din companie, iar investigația inițiată de Curtea Constituțională sud-coreeană pe 9 decembrie împotriva lui Park Geun-Hye s-a reflectat în destituirea acesteia din poziția de președintă a țării, după ce a fost suspendată timp de câteva luni.

Președinta Coreei de Sud a fost acuzată și găsită vinovată de luare de mită și corupție, după ce s-a dovedit că a primit bani de la mai multe companii importante din teritoriu pentru diverse favoruri. Decizia unanimă a tribunalului format din 8 judecători încheie una dintre cele mai dificile crize politice din istoria țării, detaliază Korea Times. După 92 de zile în care prim ministrul a fost obligat să îndeplinească îndatoririle de președinte, tocmai s-au inițiat procedurile pentru alegeri prezidențiale. Acestea din urmă vor avea loc în maxim 60 de zile.

Cel mai probabil, câștigătorul alegerilor va fi liderul opoziției Moon Jae-in. În ceea ce privește cazul de corupție în care este implicată fosta președintă, investigațiile vor continua pentru o perioadă destul de lungă. Până acum, au fost identificate mai multe donații în valoare de câteva milioane de dolari către fundații conduse de Choi Soon-sil, consilierul prezidențial principal. Acele gesturi se pare că au fost făcute de către companii precum Samsung, Hyundai Motor Co, SK Holdings, LG Corp, Lotte Group și alții în schimbul unor favoruri din partea președintei.