Bomba testată de Coreea de Nord a produs un cutremur puternic în Asia

de: Răzvan Băltărețu
03 09. 2017

Coreea de Nord a testat a șasea bombă de mare impact, iar asta s-a simțit ca un cutremur puternic în regiune. În aproape 10 ani, țara aceasta și-a crescut de 100 de ori putearea armelor de distrugere în masă.

Regimul nord-coreean a anunţat că a testat cu succes o nouă bombă cu hidrogen (cunoscută și ca termonucleară). În octombrie 2006 derulat primul test nuclear cu o bombă de o kilotonă. Acum, 11 ani mai târziu, și-a crescut puterea armelor până la 100 de kilotone. În acest interval a avut șase teste. Televiziunea de stat a anunţat acum că detonarea unei bombe cu hidrogen a fost ordonată de liderul Kim Jong-un şi s-a dovedit un „succes complet”.

„Succesul” acesta a fost resimțit și sub forma unui cutremur de 6,3 grade pe scara Richter, conform Reuters. Acesta a fost înregistrat la o adâncime de 10 kilometri.

 

Kim Jong-Un a declarat că toate componentele bombei H au fost 100% fabricate în țară, iar dispozitivul este o bombă termonucleară cu o putere foarte mare. Spre deosebire de testul de anul trecut, bomba de acum a fost de 9,8 ori mai puternică, conform datelor din Coreea de Sud.

În urmă amenințărilor din ultima perioadă, venite din Coreea de Nord, când vine vorba de conflicte cu arme nucleare, mulți sunt de părere că ne aflăm mai aproape ca niciodată de „Holocaustul nuclear”. Astfel, nu este de mirare că au luat naștere site-uri precum Nuclear Secrecy, care ne prezintă potențialele efecte ale unei bombe atomice. Dar poți să tragi speranțe că poți supraviețui, luându-ți niște măsuri de siguranță.

Fotografia din deschidere e din timpul unei parade militare în Coreea de Nord. Via Los Angeles Times.