Cel mai sigur calculator se autodistruge dacă ajunge în mâini greșite

de: George Stanciu
04 07. 2017

Dacă ai date importante care nu trebuie să ajungă la cine nu trebuie, atunci un calculator care se autodistruge în astfel de situații ar fi ideal.

Orwl este un nou tip de calculator care introduce o nouă abordare în ceea ce privește siguranța datelor personale. Acesta este suficient de mic încât să îți încapă în palmă și este creat special pentru securitate. Acesta are mai multe niveluri de protecție, realizate pentru a-i împiedica pe cei care vor să obțină datele stocate pe acesta.

Firește, vei avea nevoie de o parolă pentru a accesa PC-ul, dar și de un mic dispozitiv WiFi pentru a porni calculatorul. Dacă ieși din raza de acțiune a acestuia, procesorul intră în modul ”sleep”, iar porturile HDMI și USB se dezactivează.

De asemenea, dispozitivul este creat pentru a șterge toate datele de pe SSD-ul criptat, în caz de pericol. Orwl vine astfel cu o serie de funcții promițătoare.

Acesta are la interior o plasă creată pentru a proteja controller-ul, dar și un senzor de mișcare și un senzor de presiune, care sporesc securitatea fizică a device-ului. De asemenea, acesta bootează și își face update-uri în mod sigur, iar un senzor de mișcare se asigură că nu apar pierderi de date în urma șocurilor. De asemenea, hardware-ul și software-ul sunt open-source, astfel că poți ști ce se întâmplă la interior, scrie zdnet.com. Poți folosi Windows, Ubunto sau Qubes OS ca sisteme de operare.

Orwl are și funcții de monitorizare a temperaturii și protecție la atacuri side-channel, deși nu se specifică foarte clar cum funcționează aceasta. Între restul specificaților regăsim până la 8GB de RAM, o placă video Intel HD Graphics 515, un SSD de până la 480GB, două porturi USB-C și un port HDMI.

Orwl este gata să fie livrat clienților începând cu a doua parte a lunii august, iar pentru un asemenea PC va trebui să plătiți cel puțin 1699 de dolari.