Ce inițiative au loc în mediul online după OUG privind modificarea Codului Penal

de: George Stanciu
01 02. 2017

Modificarea Codului Penal prin OUG, efectuată la ceas de seară de către Guvernul Grindeanu, a transformat mediul online în ultimele ore.

Modificarea Codului Penal prin ordonanță de urgență a fost o temă extrem de controversată a ultimelor săptămâni, timp în care președintele Iohannis a reușit o amânare prin prezidarea ședinței de guvern din 18 ianuarie. În urma frământărilor sociale, acesta a demarat și procedurile pentru organizarea unui referendum. De asemenea, în data de 30 ianuarie, a avut loc și o dezbatere publică pe tema ordonanței.

Azi-noapte, însă, Guvernul Grindeau a acționat pe șestache și a trecut OUG, în timpul ședinței pentru adoptarea bugetului. Vestea s-a propagat repede și în toiul nopții, 12.000 de persoane s-au strâns în fața Guvernului, blocând Piața Victoriei. Indignarea se vede peste tot pe Facebook și, cel mai probabil, se va vedea și în stradă pe fondul protestelor.

Oameni din toate colțurile țării deja au anunțat că vor veni la protestul de pe 1 februarie, de la București. Cei de aici s-au solidarizat rapid cu această intenție și vor să ofere găzduire peste noapte celor ce vor ajunge la protest, din alte orașe. Start-up.ro scrie despre inițiativa lui Tudor Maxim, ce are două hosteluri pe care le pune la dispoziția protestatarilor.

Acesta are 130 de locuri gratuite la Little Bucharest și la Pura Vida Sky Bar & Hostel Buc, pentru acestea putând fi dat un mail la adresa oldtown@littlebucharest.ro, cu numele.

Inițiativa s-a transformat, însă, iar acum există un grup pe Facebook, Cazare gratuită și solidaritate pentru protestatari din afara Bucureștiului, unde se postează deja o mulțime de mesaje cu privire la cereri, dar și la oferte de locuri de înnoptat. Astfel, dacă aveți nevoie de un loc în care să vă petreceți noaptea după protest, sau dacă aveți de oferit un asemenea loc, puteți folosi grupul de mai sus.

Există și alte inițiative pregătite deja. Astfel, cei de la Re:Modelier anunță deja că vor oferi gratuit ceai cald protestatarilor ce fac un popas aici, înainte de a merge la protest, sau chiar în timpul acestuia, dacă au nevoie de o pauză, pentru a se încălzi:

De asemenea, cei de la TED’S COFFEE au anunțat că îți oferă un espresso gratuit dacă le treci pragul și le spui că mergi la protest:

Sursă foto: Răzvan Băltărețu