Care sunt diferențele între benzile Wi-Fi de 2,4GHz, de 5GHz și de 60GHz

de: George Stanciu
17 01. 2017

Tehnologia Wi-Fi se bazează pe una dintre frecvențele radio de 2,4, 5 sau 60GHz pentru a stabili conexiuni între diverse dispozitive.

Aproape orice dispozitiv cu Wi-Fi pe care îl vei întâlni se conectează la un router wireless prin intermediul benzii de 2.4GHz. Există, de asemenea, și banda de 5GHz, iar dispozitivele ce oferă și această funcționalitate lucrează și în bandă dublă.

Tehnologia wireless a cost creată în jurul standardelor 80211, create de IEEE. Variantele timpurii folosesc 802.11a, deoarece acesta este compatibil cu banda de 5GHz. În comparație, benzile b și g suportă doar banda de 2.4GHz. Suportul pentru banda de 5GHz a revenit odată cu standardul 802.11n, ce oferă compatibilitate și cu banda de 2,4GHz, apărând astfel termenul de bandă dublă, arată fossbytes.com.

Diferența între benzile Wi-Fi: viteza

Banda de 5GHz oferă viteze mai mari decât cea de 2,4GHz, deoarece include un număr mai mare de canale, 23, în comparație cu cele 3, ale benzii inferioare.

În cazul WiFi-N, cele două benzi operează simultan pentru dispozitivele conectate la rețea. Dispozitivele compatibile se contează, de regulă, la banda de 5GHz, pentru a obține viteze mai bune de transfer de date.

Diferența între benzile Wi-Fi: raza de acțiune

Antena conectată la router emite unde radio într-o formă sferică. Raza de acțiune este distanța radială ideală acoperită de undele transmise, pornind din centrul sferei.

Banda de 5GHz este mai rapidă, dar are o rază de acțiune mai mică. Asta se întâmplă deoarece undele radio de frecvență mai ridicată trec mai greu prin pereți, sau prin alte obiecte de dimensiuni mari. Un router WiFi-G are o rază de acțiune de aproximativ 70 de metri, în timp ce unul de tip WiFi-AC ajunge doar la jumătate, 35 de metri.

Wi-Fi-AD: 60GHz

Odată ce WiFi-AD a luat avânt, folosind standardul IEEE 802.11ad, banda de 60GHz a început să fie folosită în cadrul rețelelor Wi-Fi. La această frecvență, dispozitivele compatibile pot atinge o viteză de transfer de date de până la 8Gbps, beneficiind și de o rază de acțiune de 60 de metri.

Un alt avantaj al benzilor radio cu valori înalte, cum ar fi cele de 5 și de 60 de gigahertzi, este că sunt mai puțin predispuse la interferențe de la alte rețele din același spațiu. Spre exemplu, un Wi-Fi ce operează la 2.4GHz poate să interfereze cu dispozitive Bluetooth sau cu un walkie-talkie, ambele funcționând la aceeași frecvență.