Camionul electric Tesla se conduce la fel de ușor ca o mașină sport

de: George Stanciu
01 05. 2017

Elon Musk a dezvăluit primul teaser pentru camionul electric Tesla, în cadrul unui conferințe Ted Talk pe care a susținut-o recent.

Acesta descrie camionul în termeni asociați, de regulă, mașinilor sport. Este imposibil de aflat dacă Musk are dreptate doar privind imaginea de mai sus, dar putem să îl credem pe vizionar pe cuvânt, deoarece știm că nu vorbește doar de dragul de a vorbi.

”Acesta va fi un camion foarte energic”, le-a spus Musk celor din public. ”Îl vei putea conduce la fel ca pe o mașină sport”. Elon deja a condus prototipul în cadrul unui mic test drive organizat într-o parcare. Acesta le-a spus oamenilor că nu mai e vorba de schimbat viteze în camionul electric Tesla, acesta comportându-se ca și cum ar avea o singură viteză.

Camionul pare să păstreze designul de faruri întâlnit pe Tesla Model X și Model S. Dacă compania vrea să dezvolte serios linia de camioane, atunci va trebui să își păstreze identitatea, iar farurile sunt un punct bun de pornire.

Camionul Tesla va fi dezvăluit în septembrie 2017, urmând ca în următoarele 18 – 24 de luni, noi detalii cu privire la o furgonetă electrică să apară.

Musk susține că test drive-ul a fost unul destul de bizar. Acesta susține că s-a simțit ciudat deoarece reușea să conducă autovehiculul cu manevre demne de o mașină de dimensiuni mici.

Elon Musk a mai adăugat și că are de gând să deschidă patru noi Gigafabrici în viitorul apropiat, iar acestea vor fi dezvăluite spre finalul acestui an. Dincolo de acestea, Tesla înregistrează succes cu sistemele de condus autonom și crede că un pasager va putea merge între California și New York, într-o astfel de mașină, în 2017, scrie inverse.com.

Camionul Tesla ar putea beneficia de asemenea funcții în viitor, dar Musk este conștient că ecuațai se schimbă complet când este vorba de un autovehicul de dimensiuni mari.