Blue Monday: 16 ianuarie este, oficial, cea mai deprimantă zi din an

de: Octavian Palade
16 01. 2017

Nu știm despre voi, dar noi ne-am simțit destul de melancolici azi. 16 ianuarie este oficial cea mai deprimantă zi din an și poartă numele de ”Blue Monday”. Asta nu o spunem noi, ci specialiștii în lifestyle din Marea Britanie.

”Blue Monday” sau ”Lunea Tristă” este cea de a treia zi de luni a lunii ianuarie și denumirea a fost desemnată pentru prima dată de compania Sky Travel, în cadrul unei campanii de publicitate. În timp, ”Blue Monday” a ajuns să fie asociată cu ghinionul în afaceri, în dragoste și chiar cu schimbarea în rău a vremii.

Dacă persoanele optimiste văd luna ianuarie ca pe un prilej de a stabili noi obiective pentru anul care abia a început, persoanele pesimiste consideră că ianuarie este cea mai dificilă lună a anului.

Unii dintre noi ne resimțim după consumul de alcool, dulciuri și grăsimi din luna decembrie, conturile noastre de economie se resimt și ele, după sezonul cadourilor. Pe lângă asta, nu ajută nici faptul că se întunecă afară foarte repede nu prea ne ajută și va mai dura câteva luni până când lumina diurnă va crește și nivelurile de vitamina D din organism se vor putea regenera.

 

Există şi o formulă de calcul empiric pentru determinarea acestei ”Blue Monday”.

Potrivit agenţiei de turism Sky Travel, care îl citează pe expertul în lifestyle Cliff Arnall, formula de calcul ţine cont de mai multe variabile – condiţiile meteorologice, nivelul datoriilor acumulate, numărul de zile care au trecut după Crăciun, numărul de zile care au trecut după încălcarea obiectivelor trasate pentru noul an şi nivelul scăzut de motivaţie.

Partea cea mai bună este că ziua este aproape pe sfârșite, așa că nu va mai trebui să înfruntați stările melancolice mult timp. La urma urmei, mâine e marți și deja sună mai bine decât ziua aceasta de luni.