Bigstep aduce pe piața din România servicii de big data și bare-metal cloud

de: George Stanciu
09 03. 2017

Bigstep oferă servicii de big data în cloud la nivel global, iar începând cu data de 9 martie, aceștia vor lucra și cu companii din România.

Bigstep Metal Cloud este platforma pe care compania o oferă celor interesați de astfel de servicii, reușind să îmbine avantajele unei mașini fizice de tip bare metal cu flexibilitatea din mediul virtual, mai exact din cloud. Cel mai mare avantaj în folosirea unor servicii fizice în locul unui cloud virtualizat îl reprezintă performanța motoarelor de căutare și analiză, care sunt de până la 5 ori mai puternice.

Cei de la Bigstep ne-au vorbit îndeosebi despre Container Services, o soluție care se bazează pe containere Docker, prin intermediul cărora serverele bare metal au capacitatea de a rula pe aceeași mașină fizică un număr foarte mare de sarcini.

După prezentare, am discutat puțin cu CEO-ul Bigstep, Lucas Roh, despre intrarea pe piața din România. Am vrut inițial să aflu dacă în rândul companiilor cu care Bigstep lucrează, mai există temeri cu privire la soluțiile de stocare în cloud. Acesta spune că, mai ales în ultimii ani, companiile sunt mult mai deschise la folosirea tehnologiilor cloud, astfel că temerile în general au devenit o problemă destul de nesemnificativă.

Roh este de părere că datorită companiilor mari, precum Amazon, care au făcut o treabă foarte bună în ceea ce privește stocarea în cloud, temerile s-au diminuat considerabil. Ca argument pentru susținerea cloud-ului, Roh îmi spune că o companie nu trebuie să își mute 100% din servicii în acest mediu, având posibilitatea de a păstra fizic, în companie, o parte din acestea.

Pe fondul intrării Bigstep pe piața din România, am vrut să aflu și dacă românii privesc cu alți ochi serviciile de stocare în cloud. Roh este de părere că există ușoare rezerve, dar îmi spune că și în mediul românesc, companiile au început să se deschidă din ce în ce mai mult față de ideea de cloud, acestea descoperind beneficiile unor asemenea servicii.

România este primul centru Bigstep din zona Europei de Est, astfel că am fost curios să descopăr și care sunt planurile lor cu privire la această regiune. Lucas Roh îmi spune că, momentan, compania are de gând să se concentreze strict pe România, asigurându-și intrarea pe piață și concretizând o serie de colaborări, urmând să se producă și extinderea către restul țărilor din zonă. Acesta este optimist cu privire la deschiderea acestor țări la soluțiile cloud, considerând această abordare una globală.

La final, am vrut să aflu în ce mod Bigstep le oferă clienților săi siguranța datelor, la capitolul backup. Roh mi-a explicat că orice client are posibilitatea de a-și stoca datele în mai multe locații fizice, având de asemenea posibilitatea de a stoca aceleași date pe mai multe servere redundante, în cadrul aceluiași centru de găzduire.