Alcatel plănuiește telefoane modulare pentru sectorul mid-range

de: George Stanciu
27 02. 2017

Experimentul cu telefoane modulare pare să nu se fi încheiat, chiar dacă pentru unii producători, cum ar fi LG, nu a fost unul de succes.

În cadrul MWC 2017, Alcatel pare să aibă o prezență misterioasă, în ceea ce privește produsele expuse. Astfel, vedeta companiei este modelul Alcatel A5, despre care compania nu specifică direct că ar face parte din lista de telefoane modulare, așa cum este cazul lui Moto Z.

Momentan, A5 vine la pachet cu o carcasă cu LED-uri care se aprind în funcție de muzica pe care o asculți, dar și o carcasă de tip boxă și una de tip baterie externă. E deja evident că se urmează tiparul de telefoane modulare, așa cum am văzut deja că este prezentat Moto Z, doar că Alcatel nu a confirmat dacă astfel de gadget-uri adiționale vor ajunge la vânzare. Tot ceea ce confirmă compania este faptul că aceasta este o mică incursiune în viitor, arată theverge.com.

Alcatel A5 devine cunoscut ca ”primul telefon cu LED-uri interactive din lume”, dar dincolo de această carcasă, pare să fie ceva mai mult, doar că brandul nu este încă pregătit să scoată la înaintare totul.

LED-urile de pe spate se aprind în ton cu muzica pe care o asculți, dar îți pot transmite și alerte cu privire la notificări, spre exemplu. Telefonu are și un procesor octa-core, despre care nu se știu detalii, având diagonala display-ului de 5,2 inci și conexiune 4G.

Alcatel a mai anunțat și un dispozitiv entry-level, U5, dar și modelul A3. Acestea vin cu ecrane de 5 inci, iar A3 vine și cu un procesor quad-core, senzor de amprentă și cameră foto principală de 13 megapixeli. Cel mai probabil, Alcatel va oferi mai mult detalii în viitorul apropiat.