Acer Nitro 5 este un laptop de gaming pentru pasionații cu buget redus
Acer Nitro 5 este cea mai recentă soluție a celor de la Acer pentru persoanele care și-au propus să dedice timp plăcutei activități de gaming.
De când au scăzut vânzările la desktop-uri clasice, tot mai mulți producători de sisteme încearcă să aducă pe piață portabile pentru gaming. Unele sunt mai scumpe, altele sunt mai ieftine, dar toate reușesc să iasă în evidență printr-un design original, culori atractive și o performanțe de invidiat. În această categorie a PC-urilor portabile de gaming intră și Acer Nitro 5, unul dintre cele mai ieftine laptopuri care nu vă lasă la greu.
În funcție de buget, în aceeași carcasă puteți ascunde o varietate foarte mare de componente. Nu contează dacă aveți o preferință pentru Intel sau AMD, Acer Nitro 5 poate juca în ambele tabere. La apogeu, sistemul poate fi cumpărat cu un procesor Intel Core i5 sau Core i7 de generația a șaptea și o placă video NVIDIA GeForce GTX 1050Ti. Din curtea AMD, puteți opta pentru un AMD FX, A10 sau A12 în combinație cu un Radeon RX550. Întreaga configurație poate fi ajută de până la 32GB RAM sau un SSD pe PCI Express.
Panoul folosit de 15,6 inci este limitat la o rezoluție Full HD 1080p. Conectica include un port USB C 3.1, un USB 3.0 și două porturi USB 2.0. La acestea se adaugă un port gigabit Ethernet, HDMI 2.0 și Wireless 802.11ac. Trăsăturile sale de design definitorii sunt unghiurile ascuțite și combinația atrăgătoare dintre carcasa neagră și luminile roșii.
Sistemul de mai sus ar trebui să poate fi achiziționat din țara noastră în câteva săptămâni. Între timp, există deja câteva alternative pentru care puteți opta.
Modelul ASUS ROG GL552V vine cu un procesor i7-6700HQ, din generația Skylake, care rulează la 2,6GHz, dar și cu 8GB de memorie RAM. Placa video dedicată GTX 960M este ideală pentru gaming pe ecranul Full HD, cu diagonala de 15,6 inci. La capitolul stocare, ai la dispoziție un HDD de 1TB. Pentru o eventuală achiziție, fă un click AICI.
Acer Aspire F5-573G-55FT este un laptop de gaming pe care te poți baza, la nevoie, mai ales că ai parte de un procesor i7 din cea mai nouă generație, Kaby Lake. Acesta rulează la 2,5GHz, alături de 8GB de memorie RAM. Ecranul de 15,6 inci are în spate o placă video NVidia GeForce GTX 950M, cu 4GB de VRAM, iar la capitolul stocare, un SSD de 256GB ar trebui să fie suficient de cele mai multe ori. AICI găsești toate detaliile despre noul sistem.