Această mașină autonomă îți aduce cumpărăturile acasă

de: George Stanciu
04 07. 2017

Mașinile autonome devin, încet dar sigur, parte din viețile noastre, iar un nou astfel de prototip ne arată un fragment din viitor.

În Marea Britanie, tocmai a debutat un serviciu de livrări de cumpărături la domiciliu folosind mașini autonome, acesta fiind dezvoltat de către Oxbotica. Testele efectuate acum fac parte din proiectul GATEway. În cadrul acestuia, Ocado, cel mai mare supermarket exclusiv online, supraveghează atent progresele, compania fiind conștientă că mașinile autonome vor perturba, mai devreme sau mai târziu, ”bunul mers” al lucrurilor.

Camioneta care face livrările, CargoPod, a fost construită folosind un tren de rulare de mașină electrică, iar Oxbotica a adăugat automobilului doi senzori LIDAR deasupra oglinzilor și trei camere video deasupra barei din față. La interior, se regăsește un calculator cu un procesor i7, care se ocupă de toate aspectele autonome ale vehiculului.

De fiecare dată când mașina ajunge la o livrare, sistemul de condus autonom, Selenium, se dezactivează, astfel că șoferul poate prelua controlul. Sistemul autonom se reactivează doar în urma unei acțiuni a șoferului.

Deoarece sistemul autonom nu este încă perfect, mașina are volan, pedale, dar și un buton pentru oprirea de urgență. Persoana de la volan trebuie să fie atentă la modul în care mașina se conduce, iar cel ce se ocupă acum de CargoPod spune că au fost câteva situații când a trebuit să intervină, îndeosebi când obstacole au apărut rapid din laterale, cum ar fi pietonii care se gândesc brusc să traverseze strada.

În cadrul acestor teste GATEway, mașina CargoPod ia cumpărăturile de la un depozit Ocado, iar apoi urmează o serie de rute prestabilite în cadrul zonei Royal Arsenal Riverside, din Woolwich. Sistemul autonom are o listă cu toate comenzile făcute de clienți și coordonatele GPS asociate. Când mașina ajunge la una din acestea, se oprește și așteaptă cumpărătorul.

Rămâne de văzut cât de mult se vor dezvolta astfel de sisteme și dacă există un viitor pentru mașinile autonome care să-ți aducă lucrurile cumpărate la domiciliu.