Această aplicație are nevoie de câteva secunde pentru a te învăța o limbă străină

de: Ioana Bîrsan
18 04. 2017

Aplicația creată de o echipă de cercetători de la MIT îți ocupă câteva secunde din timpul tău pentru a te învăța o limbă străină.

Petreci zilnic minute bune așteptând liftul sau să vină autobuzul în stație, iar acel timp pierdut poate fi investit în ceva semnificativ pentru tine. O echipă de la MIT a creat o serie de aplicații numite WaitSuite care fac uz de acele momente pierdute și te ajută să înveți o limbă străină. Deși pare ceva clișeic, conceptul celor de la MIT diferă de orice altă experiență de învățare cu care ai luat contact până acum.

Instrumentele de care dispune îți pot testa vocabularul fără a fi necesar să intri într-o aplicație specifică. Spre exemplu, dacă discuți prin mesaje cu un prieten, îți va apărea, în fereastra de chat, un card care te întreabă cu privire la semnificația unui cuvânt în limba pe care o înveți. În mod asemănător, dacă aștepți să se încarce o pagină, cardul va apărea direct în browser, potrivit Engadget.

De asemenea, software-ul se folosește de Bluetooth iBeacons pentru a afla locația telefonului tău și îți va trimite să rezolvi un exercițiu simplu dacă determină că te afli în fața ușii de la lift. O altă funcție a aplicației îți va cere să traduci cuvinte în timp ce aștepți să te conectezi la WiFi, dar îți va trimite asemenea mesaje și în timp ce aștepți să se trimită un e-mail.

Testele preliminare realizate de echipa de cercetători le-a arătat că unele instrumente ar putea fi mai utile ca altele, dar depinde foarte mult de situația în care te afli. Dacă calculatorului tău îi ia ceva timp să se conecteze la rețeaua wireless, atunci ai ocazia să te folosești de funcție și să înveți câteva cuvinte. În caz contrar, instrumentul nu-ți va fi util. Dintre toate aplicațiile, cea mai apreciată de examinatori a fost cea pentru lift și asta pentru că, în mod tipic, durează cam un minut să chemi liftul și doar 10 secunde pentru a rezolva un exercițiu scurt, precum e cel propus de cercetătorii de la MIT.

Practic, ai de a face cu o unealtă care este ușor de folosit și care profită de acele momente scurte și neproductive din ziua ta pentru a te învăța o limbă străină.