YouTube suportă clipuri HDR: vă mai lipsește TV-ul compatibil

de: Alexandru Puiu
08 11. 2016

YouTube a fost din totdeauna înaintea tuturor serviciilor de streaming când vine vorba de suportul pentru noi formate video, iar acum a ajuns să poată reda clipuri HDR.

YouTube este cea mai populară platformă pentru conținut video online. Serviciul celor de la Google a fost primul care a suportat găzduirea și redarea de conținut video HD și Full HD, iar la scurt timp după s-a făcut tranziția la 2K, 4K și, nu în ultimul rând, 8K. Toate acestea sunt disponibile cu 30 sau 60 de cadre pe secundă. Puteți vedea clipuri la 360 de grade pe YouTube, cu sau fără un echipament VR, iar conținutul live a devenit mult mai popular.

Lipsea însă suportul pentru clipuri HDR. Dacă formatul vă este străin, HDR sau High Dynamic Range se referă la clipuri video cu culori semnificativ mai vii, un contrast mai puternic și un negru mai profund. Înainte ca acestea să ajungă online, sunt filmate cu camere speciale compatibile cu HDR, sunt post-procesate în aceeași manieră și pot fi redate doar pe monitoare și TV-uri certificate HDR sau proiectoare cu astfel de abilități. Cu alte cuvinte, degeaba includ conținut video cu mai multe culori și un negru și alb semnificativ mai realistic, dacă nu le puteți vedea pe orice.

Chiar și în aceste condiții însă, conținutul HDR există și, în definitiv, trebuia să ajungă și pe YouTube. Unul dintre primele clipuri HDR disponibile în acest format pe platforma online poate fi văzut mai sus și, chiar și fără echipamene speciale, se vede spectaculos, mai ales la 1080p60. Această mostră este ideală pentru a înțelege că, în cazul în care nu aveți un monitor sau un TV mai nou, asta nu înseamnă că nu veți putea vedea acele clipuri. În schimb, ca și în trecut, YouTube va adapta orice clipuri HDR la banda voastră de internet și la abilitățile panoului pe care sunt afișate.