Xiaomi Mi Note 2 ar putea fi cel mai performant telefon al chinezilor
Xiaomi Mi Note 2 ar putea beneficia de o serie de specificații de top.
Chinezii de la Xiaomi au fost subiectul unor zvonuri extrem de interesante în ultima perioadă. În urmă cu puțin timp, vă aminteam de o poză apărută recent, care prezenta posibilul Xiaomi Mi 5 mini. Conform zvonurilor, acesta va beneficia de un ecran de 4,3 inci, care suportă o rezoluție HD. Cel mai interesant aspect, după cum era de așteptat, ar fi raportul calitate/preț. Astfel, terminalul ar urma să beneficieze de specificații mult mai bune decât iPhone SE, dar și de un preț mai mic.
Dar pe lângă acesta, Xiaomi ar pregăti și un nou terminal cu specificații de top. Este vorba despre un model Mi Note 2, iar dacă este să ne luăm după cei de la GSMArena, specificațiile acestuia ar fi mai mai bune decât cele ale marilor flagship-uri din ziua de azi. Astfel, telefonul ar putea include un procesor Qualcomm Snapdragon 820 sau chiar 823, 4GB sau chiar 6GB RAM, fiind disponibil în versiuni de 32, 64 sau 128GB. Ar putea fi inclusă chiar și o versiune de 256GB, însă toate acestea nu sunt decât zvonuri, pentru moment.
Mai mult decât atât, ecranul cu o diagonală de 5,7 inci ar putea suport o rezoluție QHD, la fel ca Mi Note Pro, și ar putea fi sensibil la presiune, beneficiind astfel de o tehnologie similară 3D Touch. Autonomia ar fi garantată de un acumulator de 3.600 mAh, alături de care va fi inclusă și o tehnologie de reîncărcare rapidă. Cu o cameră foto principală de 16 megapixeli și una secundară de 5, Xiaomi Mi Note 2 va porni de la prețul rezonabil de 460 de dolari.