Westworld – Episodul VIII: Vino să mă găsești [PLAYFILM]

de: George Stanciu
23 11. 2016

Cel de-al optulea episod din Westworld ne tratează, așa cum ne-am obișnuit, cu o doză puternică de suspans, la care adăugăm noi întrebări.

Dacă ar fi să fac o mică analogie cu privire la serial, după al optulea episod, Westworld este pentru mine ceea ce este Maeve pentru o bună parte din echipa parcului; în linii mari, serialul își vede de treaba lui și mă pune la încercare, fără să am prea multe răspunsuri cu privire la întrebările care apar.

Și dacă tot am adus vorba de Maeve, o să încep cu ea acest review: încercările ei de a scăpa din lumea Westworld devin din ce în ce mai aprige și fac victime, atât în rândul androizilor, cât și în rândul personalului ce se ocupă de parc. Știm deja încă din episoadele dinainte despre tentativele ei de a deveni mai puternică printre androizi, dar în cel mai recent episod, pare că lucrurile scapă de sub control, având în vedere că de această dată, ea însăși își face un upgrade ale cărui efecte le vedem, parțial. Toate scenele în care este implicată Maeve, alături de cei doi membri de echipă, ridică un mare semn de întrebare: nicăieri în laborator nu avem camere de filmat sau un alt sistem de supraveghere, care să arate cuiva ce se întâmplă, de fapt? De asemenea, nu există o bază de date centrală care să arate modificările efectuate androizilor, astfel încât cineva să observe ce se întâmplă cu Maeve?

Singura variantă pe care o am în minte la momentul actual este că Ford știe despre ce e vorba în cazul lui Maeve, doar că lasă lucrurile să decurgă astfel pentru că și el este interesat de capacitățile pe care le poate avea un android cu o astfel de inteligență. Și, dacă tot a venit vorba de Ford, e din ce în ce mai evident că parcul este al lui și că nu va ceda în fața presiunilor. Nici nu ar avea de ce, având în vedere că are un ajutor de nădejde, pe Bernard. Acesta pare să aibă un moment în care își dă frâu liber emoțiilor, contrar imaginii pe care a construit-o până acum în jurul său. Din fericire, Ford îl ajută să își revină destul de repede, iar apoi cei doi se întorc la treabă, pentru a șterge orice legătură dintre ei și Theresa, mai ales dintre Bernard și aceasta.

Teoria celor două planuri temporale revine în prim-plan, având în vedere că urmărim din nou, fire narative ce par să fie plasate nu în locuri, ci în vremuri diferite. Billy și Dolores își continuă aventura, iar Dolores ajunge, în sfârșit, în locul pe care îl consideră acasă. Acolo și atunci, însă, devin termeni extrem de relativi și dificil de cuantificat pentru Dolores, care pare să nu mai știe ce este real și ce nu. Sunt extrem de curios în ce mod reușește să comunice Arnold cu Dolores, dar și care este scopul pentru care face asta. Mă întreb dacă el se află în centrul labirintului pe care Bărbatul în Negru îl caută, dar și dacă el însuși este labirintul. Cert este că toate aceste ”halucinații auditive”, pentru că mi-e greu să le dau un alt termen, o pun în mari dificultăți pe Dolores, care își chestionează în continuare existența.

Bărbatul în Negru și Teddy își continuă propria aventură către labirint. Dacă ne amintim de unul dintre episoadele trecute, știm că pe măsură ce ne îndepărtăm de centrul parcului, lucrurile devin din ce în ce mai periculoase. Lupta pe care cei doi o au cu o… creatură ne arată că aceștia sunt destul de departe, poate mai departe decât au ajuns alții până acum. Teddy și Bărbatul în Negru se află pe teritoriul lui Wyatt, iar lucrurile iau o turnură neașteptată la final de episod. În timp ce Teddy este scos parțial din joc, Bărbatul în Negru nu este nici el capabil să ia parte la acțiune, în timp ce zeci de indivizi din banda lui Wyatt se apropie. Mă bucur că am aflat care sunt motivele care l-au adus pe Bărbatul în Negru în parc, dar că am descoperit și cine este acesta în viața de zi cu zi. Omul este aici în parc tocmai pentru cunoașterea de sine.

Episodul de acum ne arată că foarte mulți androizi își pun la îndoială existența, prin prisma amintirilor pe care le au. Știm deja că amintirile, deși șterse în mod oficial, rămân undeva în memoria gazdelor și sunt accesate uneori. Dacă asta se întâmplă involuntar, din cauza anumitor evenimente ce trezesc reminiscențe, sau dacă cineva precum Arnold se află în spatele acestor întâmplări, e greu de zis. Cert e că fiecare dintre gazde se află acum în propria căutare a răspunsurilor cu privire la viața/ viețile anterioare.

O remarcă de final ar fi că Billy și Bărbatul în Negru au mai multe în comun decât am crezut în episoadele anterioare și cred că în următoarele două episoade, și ultimele din acest sezon, vom avea o rezolvare pentru acest mister. O altă întrebare la care sper că aflăm un răspuns este următoarea: pe cine construiește Ford în propriul laborator? Mi-e greu să cred că gazda de acolo ar fi doar una generică.