Vision Mercedes-Maybach 6 este mașina de lux electrică a viitorului

de: Alexandru Puiu
20 08. 2016

Ca o întoarcere la ,,epoca glorioasă a coupe-urilor aerodinamice” este descris conceptul Vision Mercedes-Maybach 6, poate cu câțiva ani înainte să ajungă pe piață.

Atât grupul Daimler – Mercedes, cât și BMW s-au întrecut în ultimii ani în prezentarea de prototipuri menite să reflecte viitorul autovehiculelor. Păna la transpunerea acelor creații în mașini de serie vor mai trece însă cinci, dacă nu chiar zece ani. Pe de alte parte, asta nu ne împiedică cu nimic să visăm.

Pornind de la această premisă, în acest weekend va fi prezentat la Pebble Beach Concours d’Elegance, în California, un nou concept de Maybach care are toate șansele să vă lase cu gura căscată, integrând combinația perfectă de design futurist cu linii care ne aduc aminte de Mercedesurile de top ale anilor ’60 – 300 SL și mai recentul SLS AMG.

Ilustrat în imaginile alăturate, acesta poartă numele de Vision Mercedes-Maybach 6 și are o lungime de 5,64 metri. O reinterpretare a principiilor clasice de estetică, această mașină pune accent pe un design aerodinamic, fără a neglija particularități de lux și finețe pe care am ajuns să le asociem cu brandul Maybach. Aerodinamica este în special importantă având în vedere că autovehiculul ipotetic ar trebui să aibă o putețe de 738 cai putere generați de un motor electric cu o autonomie de aproximativ 320 kilometri pe o încărcare.

Portierele sunt de tip fluture și se ridică în sus. ,,Cu atracția sa inteligentă și aspectul tehnoid restrâns, întruchipează perfect filozofia noastră de design a purității senzuale și pasiunii noastre pentru eficiență aerodinamică.” Astfel de fost descris Vision Mercedes-Maybach 6 de către Gorden Wagener, șeful designului pentru Daimler AG într-un comunicat de presă.

Interiorul este blindat de tehnologie modernă, dar cea mai fascinantă omisiune a specificațiilor este un pilot automat. Din câte se pare, un astfel de bolid este menit să fie condus. Scaunele generoase de piele sunt pe stilul Chesterfield, iar decorațiunile din lemn de ulm sunt menite să genereze asocierea cu trăsăturile unui iaht rafinat. Un ecran gigant ia locul parbrizului cu scopul de a suprapune informații geografice și de trafic peste mediul ambiant.