Vești bune: gaura din stratul de ozon se „vindecă”

de: Andrada Bonea
01 07. 2016

Dacă acum câteva luni, oamenii de știință avertizau că gaura din stratul de ozon a atins o dimensiune-record, se pare că acum vin cu vești ceva mai bune.

Se pare că, în sfârșit, gaura din stratul de ozon de deasupra Antarcticii începe să se vindece. Până la sfârșitul secolului ar trebui să fie complet recuperată. „Acesta e doar o reamintire a faptului că, atunci când oamenii se unesc, pot rezolva problemele de mediu”, a spus Susan Solomon, expert în chimia atmosferică în cadrul MIT. Solomon este autoarea unui studiu publicat în Science, care arată în moc clar dovezi ale vindecării găurii din stratul de ozon.

Cercetătorii acordă credit Protocolului de la Montreal din 1987, care a interzis utilizarea compușilor clorurați în lichidele de răcire pentru frigider și aerosoli, după ce oamenii de știință au descoperit că aceste chimicale sunt periculoase pentru stratosferă. De atunci, gaura din stratul de ozon a fost supravegheată cu atenție, aceasta deschizându-se în fiecare lună august și ajungând la dimensiunea maximă în octombrie. Dimensiunea variază de la an la an, pentru că reacțiile chimice care distrug ozonul sunt foarte sensibile la lumina solară, temperatură și alți factori.

În luna octombrie a anului trecut, deschizătura a ajuns la dimensiunea-record de 23 de milioane de kilometri pătrați. Solomon crede că a avut legătură cu activitatea vulcanică, pentru că aerosolii eliberați în timpul erupțiilor contribuie la formarea norilor stratosferici polari, creând astfel o suprafață mai mare pentru reacțiile distrugătoare de ozon.

Echipa a demonstrat că o serie de erupții ale vulcanului Calbuco din emisfera sudică a mărit deschizătura. Pe lângă asta, au descoperit că luna septembrie e cea mai bună lună pentru a examina posibilele ameliorări ale stratului de ozon. În continuare, au analizat rapoartele din 2000 până în 2015 și au ajuns la concluzia că există, într-adevăr, mai puțin clor în atmosferă, iar gaura se deschide cu 10 zile mai târziu decât în mod normal. De asemenea, Solomon a arătat că s-a micșorat cu aproximativ 4,5 milioane de kilometri pătrați, încă din anul 2000.

Susan Strahan, chimistă a NASA, care nu a fost implicată în studiu, e de acord cu faptul că dovezile sunt foarte încurajatoare, dar că nu ar trebui să ne entuziasmăm încă. Motivul este simplu: clorofluorocarburile se degradează în ritm diferit, așa că, dacă unele dintre ele au dispărut total, altele vor mai avea nevoie de zeci de ani pentru asta. Oricum, gaura din stratul de ozon ar putea fi închisă în 2060.