Vertu Aster Chevron este cel mai nou telefon pentru pretențioși

de: Alexandru Puiu
05 08. 2016

Cu numărul foarte mare de telefoane de top lansate în ultima perioadă, ați fi tentați să credeți că nu mai este nevoie de gadgeturi precum Vertu Aster Chevron, dar vă înșelați.

Faptul că Vertu este o companie care încă mai există după atâția ani și încă mai reușește să genereze un profit semnificativ pare un pic ciudat. Într-o perioadă în care cel mai scump iPhone sau Galaxy Note se apropie destul de mult de 1000 de euro, ați fi tentați să credeți că piața dispozitivelor premium este acoperită deja de niște terminale cu specificații impresionante care arată foarte bine. Nu este însă deloc așa.

Din moment ce există companii care comercializează iPhone-uri îmbrăcate în aur masiv și diamante, doar pentru a le face mai ostentative și pentru a le duce prețul în jurul pragului de 5000 sau chiar 10.000 de euro, este evident că publicul pentru Vertu există. În plus, tranziția brandului către terminale cu Android fost atât de inspirată, încât a reușit să satisfacă și publicul amator de gadgeturi care are buzunare adânci. În definitiv, dacă dai aproape 5000 de dolari pe un telefon, ar fi un pic ciudat să nu-ți poți instala pe el Facebook, WhatsApp sau Instagram.

Pentru că anul acesta nu am văzut încă un model nou de Vertu, compania tocmai a anunțat noul său dispozitiv cu Android intitulat Vertu Aster Chevron. Cum s-a întâmplat și în anii trecuți, acesta nu incorporează un configurație hardware de top, dar are toate șansele să vă atragă prin alte detalii, precum carcasa din titan de gradul 5 în combinație cu ,,un material textil italian foarte rezistent”. Camera principală de 13 megapixeli cu branding Hasselblad s-ar putea de asemenea să reprezinte un argumente atractiv de achiziție pentru un anumit public.

În rest, Vertu Aster Chevron este construit în jurul unui ecran Full HD de 4,7 inci. Partea de performanță este ilustrată printr-un combinație dintre un Snapdragon 801, 2GB RAM și o memorie internă de 64GB. Bateria de 2275mAh s-ar putea să fie suficientă pentru o zi departe de priză, în timp ce sistemul de operare preinstalat este Android 5.1 Lollipop. Prețul pentru noul smartphone Vertu este de 4200 de dolari și îl puteți comanda acum de pe site-ul companiei.