Varia Vision îți aduce Google Glass pe bicicletă

de: Andrada Bonea
05 01. 2016

Google nu a reușit să facă din Glass un succes la potențialul pe care îl avea, dar poate că Sergey și Larry au țintit grupurile greșite. Garmin speră că Varia Vision, care se poate atașa de orice pereche de soare, va deveni nelipsit pentru cicliștii pasionați de tehnologie.

Cântăresc undeva la 30 de grame, iar bateria e reîncărcabilă. Varia Vision se poate atașa de orice pereche de ochelari, punând un display compact la marginea câmpului vizual al ciclistului, astfel încât să nu aibă nevoie să se uite în jos către ghidon și să fie distras de la drum. Prețul e de 400 de dolari, și chiar dacă nu e tocmai o necesitate, ar putea fi un ajutor semnificativ pentru cicliștii profesioniști. Dacă ești unul dintre cei care se implică în competiții sau te bazezi pe bicicletă cam pentru orice călătorie prin orașul aglomerat, un astfel de dispozitiv ar putea fi binevenit.

Face cam tot ce făcea Google Glass și are o bandă sensibilă la atingere în partea laterală, cu ajutorul căreia poți opera interfața inclusiv cu degetele ude sau cu mănuși, potrivit Gizmodo. Și pentru că e parte din linia destinată cicliștilor, Vision se conectează la Garmin Rearview Bike Radar.

Am putea vedea, odată cu Varia Vision, o utilizare mai bună a tehnologiei pe care Google Glass încerca să o introducă în viețile noastre și să o transforme în necesitate. Împărțirea străzilor cu mașinile și șoferii rareori prietenoși cu bicicliștii e o aventură, așa că orice vine în ajutor e bine primit.