Upgrade-ul la Windows 10 continuă să fie gratuit, pentru unii

de: Alexandru Puiu
01 08. 2016

După ce am anunțat în urmă cu câteva zile că perioada de upgrade gratuit la Windows 10 s-a încheiat, aflăm acum că mai există o portiță pentru anumiți utilizatori de Windows prin care pot profita de ofertă.

În urmă cu aproximativ un an, cei de la Microsoft au anunțat că, deși upgrade-ul la Windows 10 va fi gratuit pentru posesorii unei licențe de Windows 7 și Windows 8.1, respectiva ofertă va avea un termen de valabilitate. Mai precis, doar timp de un an, până pe data de 29 iulie 2016, upgrade-ul urma să fie gratuit. Se pare însă că, într-o oarecare măsură, oficialii gigantului din Redmond s-au răzgândit, cel puțin parțial.

Conform unei postări pe blogul oficial Microsoft, persoanele cu handicap ce profită de funcții de accesibilitate în mod regulat în Windows 7 și Windows 8.1 vor avea posibilitatea în continuare să facă upgrade la Windows 10, fără nici un fel de emoții sau costuri suplimentare. ,,Cu sfârșitul ofertei de upgrade gratuit la Windows 10, care se aplică azi publicului larg, vrem să amintim clienților care folosesc tehnologii asistive că termenul nu li se aplică lor.” Pentru persoanele cu nevoi speciale a fost creat și un website special care facilitează procesul de upgrade și include toate informațiile de care acești utilizatori au nevoie pentru a profita de ofertă în continuare.

Există însă o problemă. Din păcate, oficialii Microsoft nu au fost foarte preciși în privința termenilor acestei oferte. Ca urmare, s-ar putea să mai dureze un an până când persoanele cu handicap pot face upgrade sau s-ar putea să mai dureze câteva zile. În orice caz, având în vedere beneficiile Windows 10, ar fi păcat să nu profitați de ofertă.

În altă ordine de idei, deja au fost create mai multe forumuri online în care sunt explicate metode mai mult sau mai puțin eficiente prin care puteți face în continuare upgrade de la Windows 7 și Windows 8.1 la Windows 10, fără costuri adiționale. Cel mai simplu truc include schimbarea datei de la PC pe 28 iulie. Atunci, s-ar putea să vă fie servită din nou notificarea de upgrade, cel puțin momentan.