Un singur tweet i-a costat sute de milioane de dolari
Bernie Sanders nu mai are șansă să ajungă președinte ale Americii, însă poate avea un impact uriaș asupra unor companii.
În anii trecuți, un om care se caracteriza drept ”socialist” nu avea cum să ajungă să aibă vreo șansă la președinția Statelor Unite. Faptul că Bernie Sanders a ajuns să lupte împotriva unui personaj precum Hillary Clinton pentru candidatura din partea Partidului Democrat, însă, ne arată cât de mult s-au schimbat lucrurile pe parcursul ultimilor ani.
Ce-i drept, Sanders nu a reușit să o învingă pe Clinton, cea care a îndeplinit în trecut rolul de secretar de stat, însă cuvintele lui încă pot influența situațiile unor companii. Cel mai bun exemplu este cel al unei companii din industria farmaceutică.
După cum scrie și în tweet-ul de mai sus, compania Ariad a decis de curând să crească prețul unui medicament folosit pentru a-i trata pe cei care suferă de leucemie. Mai exact, este vorba despre medicamentul Inclusig, al cărui preț a fost mărit de patru ori pe parcursul anului curent. Prin urmare, un pachet care include pastilele necesare pentru 30 de zile costă acum mai mult de 16.000 de dolari, ceea ce înseamnă că o persoană ar fi nevoită să cheltuiască în jur de 200.000 de dolari în fiecare an.
Majoritatea cetățenilor din Statele Unite probabil câștigă de patru ori mai puțin decât atât în aceeași perioadă, astfel că situația actuală i-a șocat pe mulți. În urma tweet-ului lui Sanders, valoarea acțiunilor companiei a scăzut cu nu mai puțin de 15%, echivalentul a 387 de milioane de dolari. După cum menționează publicația The Next Web, tweet-ul nu se sfârșește cu litera ”B”, ceea ce indică faptul că a fost formulat de una dintre persoanele care administrează contul, nu de Sanders însuși.
De asemenea, situația aceasta ne demonstrează încă o dată puterea rețelelor sociale în ziua de azi. Dar Twitter, deși poate produce asemenea rezultate, are dificultăți în a găsi un cumpărător.