Un alt asteroid misterios a trecut pe lângă Pământ

de: Andrada Bonea
09 09. 2016

Astronomii au descoperit un nou asteroid, care a trecut pe lângă Pământ la o distanță foarte mică. Mai precis, o zecime din distanța dintre Terra și Lună. 

Aparent, e a doua oară în două săptămâni când se întâmplă asta, scriu cei de la Gizmodo. Acest asteroid a primit numele de cod 2016 RB1 și e considerabil mai mic și mai apropiat de noi decât 2016 QA2, celălalt asteroid misterios care a trecut cumva prea aproape de noi la sfârșitul lunii august.

2016 RB1 a trecut pe lângă Terra la distanța de 40.000 de kilometri, adică de două ori mai aproape decât 2016 QA2. În ciuda apropierii, niciunul dintre asteroizi nu ar fi lovit fatal Pământul. Totuși, e îngrijorător faptul că au fost atât de aproape, fără ca oamenii de știință să își dea seama.

Potrivit Mediafax, NASA estimează că peste 90% din obiectele din apropierea Pământului, cu o mărime de peste un kilometru, au fost deja descoperite. Până în prezent, doar 30% din obiectele cu o mărime de 160 de metri au fost descoperite.

Cei de la NASA au lansat prima misiune în cadrul căreia vor să obțină mostre de pe un alt asteroid apropiat de Pământ, Bennu. Totodată, speră ca datele adunate să îi ajute să devină mai buni la a anticipa mișcările asteroizilor care ne dau târcoale. Preferabil, înainte să ne lovească.

Oamenii de știință au observat că la fiecare trecere, Bennu este mai aproape de planeta noastră și că a deviat cu aproximativ 160 de kilometri de la traiectoria sa din momentul descoperirii. Riscul unui impact cu Pământul este mic, dar totuși nu poate fi ignorat. Dacă un astfel de eveniment s-ar produce, el ar fi echivalent cu detonarea a trei miliarde de tone de explozibili, o explozie de 200 de ori mai puternică decât cea a bombei atomice de la Hiroshima.