Ubisoft îți oferă un joc gratuit, dacă termini demo-ul

de: Alexandru Puiu
08 07. 2016

Demo-urile la jocuri nu mai sunt la fel de populare pe cât erau odată, dar rețeta Ubisoft aplicată în cazul Trials of the Blood Dragon s-ar putea să le readucă în centrul atenției.

În urmă cu câțiva ani, când nu existau atât de multe mijloace de promovare ale unui joc, dezvoltatorii de jocuri lansau aproape de fiecare dată un demo pentru următorul lor titlu, în speranța de a mai genera un pic de interes pentru el și de a spori precomenzile.

Gestul celor de la Ubisoft în privința noului Trials of the Blood Dragon este însă mai departe de un demo clasic și mai aproape de o versiune trial a unui software. Practic, vă instalați demo-ul, completați o serie de provocări cu o precizie și o eficiență cât se poate de mare și, cu un pic de noroc, veți debloca versiunea completă a jocului. Singura sursă de stres, dacă o putem clasifica astfel, este interacțiunea cu interfața Ubisoft Uplay, care nu este nici pe departe la fel de simplă sau de intuitivă precum Steam sau chiar și Origin.

În orice caz, detaiile contează mai puțin. Important este că aveți de îndeplinit aproximativ 30 de stagii cu un maxim de 15 greșeli pe parcursul tuturor pentru a debloca jocul complet. În ceea ce privește jocul efectiv, acesta include o serie de elemente originale și particularități extrase din alte proprietăți intelectuale ale Ubisoft. Nota generală a jocului pare desprinsă dintr-un film de acțiune din anii 80-90, dar se pot vedea elemente din Far Cry 3, Blood Dragon sau Trial Fusion. Acesta din urmă este un platformer în care mergeți pe bicicletă. Voi parcurgeți misiunile în pielea lui Rex Powercolt, interpretat de actorul Michael Biehn. În această situație particulară însă, cuvintele sunt de prisos, cel mai bine ar fi să vizionați trailer-ul de mai sus pentru a înțelege mai bine cu ce se mănâncă Trials of the Blood Dragon.