Top smartphone-uri rezistente: telefoane care funcționează în orice condiții

de: Bogdan Cristea
09 08. 2016

În cazul în care sunteți în căutarea unor smartphone-uri rezistente, trebuie să știți că oferta din România este destul de bogată.

Nu puțini sunt cei care își desfășoară activitatea zilnică în condiții dificile și pentru care cele mai bune soluții sunt smartphone-uri rezistente. Asemenea dispozitive sunt testate intens, pentru a funcționa chiar și în cazul în care sunt expuse apei, șocurilor, temperaturilor extreme, prafului sau vibrațiilor.

Desigur, cei interesați de acestea trebuie să țină cont de faptul că prețurile lor, de multe ori, se ridică la nivelul celor practicate pentru modelele standard. Astfel, cele de mai jos sunt doar cinci dintre numeroasele smartphone-uri rezistente pe care le puteți cumpăra din România.

UTOK Dorel 3S

Telefonul produs de UTOK este unul dintre cele mai accesibile smartphone-uri rezistente și poate accepta două cartele SIM, dacă aveți nevoie. Este foarte rezistent la praf și umezeală, recomandat dacă lucrați pe un șantier sau dacă vreți să îl luați pe munte. Conform descrierii de pe site, standardul IP67 asigură buna funcționare a smartphone-ului chiar și în condiții de șocuri mecanice. Procesorul Dual Core MediaTek 6572 este tactat la 1,3GHz, iar ecranul IPS  are o fiagonală de 3.5 inci. Memoria internă este de 8GB și, cu ajutorul unui card microSD, poate fi extinsă până la 32GB. Bateria este de 2.000 mAh, iar telefonul poate fi achiziționat de AICI.

CAT S40

Grație unui parteneriat cu o companie britanică, cei de la Caterpillar au devenit acum un nume important pe piața de smartphone-uri rezistente. Modelul S40, de exemplu, rezistă unor căderi de până la doi metri, și poate rezista la un metru sub apă timp de o oră. Ecranul IPS cu o diagonală de  4.7 inci este apărat de un strat de Gorilla Glass 4, iar sub el se ascunde un procesor quad-core cu o frecvență de 1,1 GHz. Acesta din urmă funcționează alături de 1GB RAM, iar capacitatea de stocare este de 16GB. Cu o baterie de 3.000 mAh, acest telefon poate fi achiziționat de AICI.

Blackview BV5000

Așa cum scrie și descrierea de pe site-ul eMAG, Blackview BV5000 a fost proiectat pentru medii dificile de lucru, iar bateria sa cu o capacitate de 5.000 mAh poate fi utilizată și pentru reîncărcarea altor terminale. Include, printre altele, un procesor quad-core MediaTek MTK6735 de 1GHz, 2GB RAM și 16GB pentru stocarea datelor personale. Grație slotului microSD, puteți adăuga alți 32GB. Ecranul de 5 inci suportă o rezoluție HD, iar camerele foto de pe față și de pe spate sunt de 2 și, respectiv, 13 megapixeli (destul de mare, având în vedere că ne aflăm la capitolul smartphone-uri rezistente). Blackview BV5000 se găsește la un preț bun AICI.

UTOK Explorer 4

UTOK Explorer 4 are specificații decente, care pot face față majorității sarcinilor. Mai exact, smartphone-ul vine echipat cu un procesor quad-core de 1,3Ghz, are 1GB memorie RAM și 8GB spațiu de stocare (extensibil prin card microSD). Display-ul este de 4 inch cu rezoluție 480×854, iar camerele foto sunt de 8, respectiv 1,3MP. De asemenea, UTOK Explorer 4 vine cu un acumulator de 4.500 mAh. Asta se traduce, spune compania, într-o perioadă de stand-by de până la 30 de zile și până la 17 ore de convorbire.

UTOK Explorer 4 este smartphone-ul destinat celor ce doresc cele mai importante funcții la printr-o simplă apăsare de buton. Preluarea și respingerea apelurilor, precum și formarea unui numar SOS la alegere pot fi activate prin butoanele dedicate, dispuse pe laturile smartphone-ului. În plus, camera foto de 8 megapixeli poate fi activată prin intermediul unui buton. Telefonul poate fi cumpărat de AICI.

Rugtel x10 Tank

Nu în ultimul rând, avem Rugtel X10 Tank. Toți cei interesați de smartphone-uri rezistente ar trebui să aibă în vedere acest model, care poate rezista la un metru sub apă timp de 30 de minute. Sub ecranul de 4,5 inci cu o rezoluție qHD de 960 x 540 de pixeli se ascund un procesor Quad-Core MT6735M de 1GHz, 2GB RAM și 16GB pentru stocare (cărora le puteți adăuga alți 32GB prin intermediul slotului pentru carduri microSD). Cu o baterie de 5.000 mAh, telefonul este disponibil AICI.