Steam stabilește un nou record impresionant

de: Bogdan Cristea
05 01. 2016

Pe 3 ianuarie, Steam a reușit să stabilească un nou record de conexiuni simultane.

Steam, serviciul celor de la Valve a reușit să-și depășească recordul de conexiuni simultane în data de 3 ianuarie. Astfel, nu mai puțin de 12 milioane de jucători erau autentificați și se jucau folosind serviciul respectiv în jurul orei 14:00. Numărul exact este de 12.332.504 jucători, depășind cu aproximativ 3,8 milioane recordul precedent al companiei, stabilit în aceeași perioadă a anului trecut.

Conform Polygon, Steam susținea atunci că peste 8,5 milioane de oameni au folosit simultan serviciul său. Fără îndoială, un rol important l-au avut și numeroasele oferte disponibile de Crăciun și de Anul Nou. Acestea au loc în condițiile în care și cei de la Valve își dau seama cât de exorbitante sunt prețurile la jocuri. Pe final de an, de exemplu, avem parte de Steam Winter Sale.

Jocuri precum cele din seria Total War sau CS:GO au putut fi achiziționate la un preț foarte bun. De asemenea, toată colecția Hitman pe PC a avut un preț de doar 6 euro.  Însă nu putem spune că Valve a avut un Crăciun extrem de liniștit. Platforma Steam a avut o mare problemă de securitate pe 25 decembrie. Mai mulți utilizatori au sesizat, pe rețele precum Twitter sau Reddit, că au început să vadă informațiile personale ale altor persoane, în loc de cele proprii.