Spaces este noua aplicație mobilă de colaborare de la Google

de: Alexandru Puiu
17 05. 2016

Dacă vă aflați în căutarea unei noi aplicații pentru mobile menită să faciliteze colaborarea la un proiect, Google Spaces s-ar putea să fie instrumentul perfect din punctul de vedere al utilității și eficienței.

Cei de la Google au în portofoliu un număr foarte stufos de aplicații mobile pentru iOS, Android și, într-o oarecare măsură, Windows Phone. Respectivului set s-a atașat astăzi și Spaces, o aplicație ce s-ar putea să vă ajute să partajați rapid conținut online cu prietenii și partenerii de la muncă.

În loc să săriți dintr-o aplicație în alta, Google Spaces incorporează toate instrumentele de care aveți nevoie într-o singură fereastră similară dintr-un punct de vedere cu un browser, este însă mult mai mult decât atât. Practic, când vine vorba de partajat link-uri pe marginea unui singur subiect, fără prea multe conversații irelevante, Spaces s-ar putea, în mod autentic, să fie mai util decât alternativele existente deja pe piață.

Dintr-un punct de vedere, este ca și cum aveți într-o singură aplicație setul de funcții complet din Google Search, Chrome și YouTube. Astfel, imediat după ce ați creat o echipă, puteți partaja imagini, articole sau clipuri video dintr-un foc. În plus, datorită interfeței foarte intuitive puse la punct de inginerii Google, este foarte ușor să vă descurcați fără să bâjbâiți prin meniuri.

Marele avantaj al noului program este derivat din faptul că, atunci când o persoană postează un link nou sau un clip, respectivul conținut nou nu se pierede în șirul conversației. Conținutul interactiv, indiferent dacă este vorba de imagini, articole sau filme sunt separate de dialogul în format text. Mai mult decât atât, in-app există și un motor de căutare care vă ajută să găsiți rapid ceva partajat cu mult timp în urmă.

Google Spaces este disponibil acum pe Android, iOS, mobile web și desktop pentru toți posesorii de conturi Gmail. Pentru a invita membri noi într-un grup pe marginea oricărui subiect, este suficient să le trimiteți un email sau un mesaj, deși este posibil și să postați un link pe rețeaua voastră socială preferată.