Soția lui Iisus pare a fi doar o farsă elaborată
Fragmentul de papirus care a dat naștere unor controverse uriașe în legătură cu Iisus ar putea fi un fals.
Conform descrierii de pe Wikipedia, Evanghelia după soția lui Iisus este numele de cod dat unui mic fragment de papirus, scris de mână, datând din secolul al patrulea și care conține textul necunoscut anterior al unei povestiri apocrife din Noul Testament. Acest papirus conține cuvintele „Iisus le-a spus lor, soția mea”. Se presupunea până acum că acest papirus ar fi o traducere a unui text anterior original în limba greacă probabil de la sfârșitul secolului al doilea.
Papirusul a fost prezentat pentru prima oară de către profesoara Karen L. King la Congresul Internațional de Studii ale Limbii Coptice organizat în anul 2012 în Roma. La acea vreme, King era de părere că fragmentul de papirus conținea o traducere a unei evanghelii scrise în limba greacă în a doua jumătate a secolului al doilea. Acum, însă, situația s-a schimbat în mod dramatic.
În urma unor investigații amănunțite, Karen King a declarat că informațiile par a indica faptul că avem de-a face cu un fals. The Atlantic a efectuat de curând o investigație cu privire la documentul respectiv, iar posesorul acestuia ar fi un american numit Walter Fritz. La scurt timp după ce articolul de pe Atlantic a fost publicat, au ieșit la suprafață noi informații în legătură cu Fritz, care făceau referire la traficul de falsuri.
Fritz a sugerat, pe parcursul timpului, că a obținut papirusul de la Hans-Ulrich Laukamp. Acesta din urmă a decedat în urmă cu ceva vreme, motiv pentru care jurnaliștii din cadrul The Atlantic i-au intervievat pe fiul și unul dintre prietenii săi. Ambii au declarat că Laukamp nu a deținut vreodată un asemenea papirus, întrucât nu era interesat de antichități.
În trecut, Fritz a pornit o companie care se ocupa de vânzarea unor antichități, însă de curând au ieșit la iveală informații despre un manuscris fals în limba greacă. Cel mai probabil, acesta nu era singurul element de acest fel comercializat de către Fritz. De parcă asta nu ar fi fost de ajuns, Fritz a deținut la un moment dat chiar și un site cu pornografie, în care erau publicate videoclipuri cu soția sa făcând sex cu alți bărbați.
Karen King a declarat că nu știa cu cine are de-a face și că a fost înșelată. Astfel, manuscrisul care a dat naștere unui număr atât de mare de controverse este doar un fals.