Samsung Galaxy Note 7 apare într-un nou leak: cum va arăta viitorul phablet

de: Bogdan Cristea
22 07. 2016

O nouă imagine cu Samsung Galaxy Note 7 ne prezintă designul viitorului telefon.

Leak-urile cu Samsung Galaxy Note 7 se țin lanț în ultima perioadă, iar acum, avem ocazia de a vedea o nouă imagine cu viitorul flagship Samsung. În cazul în care vă întrebați de ce Samsung a ales să treacă peste denumirea Galaxy Note 6, trebuie să știți că gigantul coreean ar vrea să aducă seria Galaxy Note în rând cu seria Galaxy S.

Prin urmare, anul viitor, vom avea parte de un Galaxy S8 și de un Galaxy Note 8. Ce-i drept, utilizatorii de rând pot fi ușor înșelați de o denumire, iar având în vedere că Samsung Galaxy S7 a debutat în acest an, unii ar fi putut crede că Note 6 este, de fapt, un terminal mai vechi. Coreenii vor să evite acest lucru.

În ultima perioadă, am avut ocazia de a vedea atât de multe imagini cu acest phablet, încât putem spune că sunt puține detalii în legătură cu designul său pe care nu le cunoaștem. Acum, o nouă imagine apărută în dimineața zilei de joi ne demonstrează încă o dată că vom avea de-a face cu unul dintre cele mai elegante terminale produse până acum de coreeni.

Imaginea a apărut pe site-ul TechnoBuffalo, care a preluat-o de la TechDroider. Din moment ce nu avem foarte multe informații despre sursele celui din urmă site, nu putem confirma autenticitatea imaginii. Însă detaliile prezentate se potrivesc cu zvonurile apărute până acum. Telefonul, afișat în versiunea de culoare neagră, include, printre altele, un cadru metalic de culoare neagră, margini negre și mult așteptatul scanner pentru recunoașterea irisului.

În ceea ce privește specificațiile aferente dispozitivului, Galaxy Note 7 va fi construit în spatele unui display de 5,8 inci Super AMOLED, cu o rezoluție QHD. Partea de procesare va fi o combinație între un Snapdragon 823, 6GB RAM și același Android 6.0.1 Marshmallow pe care îl vedeți pe majoritatea terminalelor de top la ora actuală.