Revista Presei: al treilea caz de Zika în România; o româncă, în semifinala concursului America’s Got Talent; informare de caniculă pentru finalul lunii iulie
A fost raportat al treilea caz de infecție cu virusul Zika într-o lună în țara noastră, o româncă a ajuns în semifinala concursului American’s Got Talent, iar specialiștii au emis o informare de caniculă – acestea sunt cele mai importante știri ale zilei.
Pentru că suntem conștienți că nu vă putem oferi (încă) toate informațiile de care aveți nevoie, dar pentru că am vrea să găsiți cât mai multe știri utile, din domenii variate, pe site-ul Playtech, am creat rubrica ”Revista presei”.
Ministerul Sănătății a confirmat joi al treilea caz de import al virusului Zika în România. Din câte se pare, de această dată ar fi vorba despre un bărbat în vârstă de 36 de ani din Cluj-Napoca, care ar fi călătorit în Republica Dominicană, o zonă activă de transmitere a virusului Zika, în perioada 06 iulie – 13 iulie. A urmat un alt sejur în SUA în perioada 13 iulie – 20 iulie. „Bărbatul a sosit în România în data de 21 iulie. O zi mai târziu, pe 22 iulie, s-a prezentat la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca cu simptome de febră și erupție tegumentară generalizată. Pe 25 iulie probele prelevate de la pacient au fost trimise spre analiză la Institutul Cantacuzino, iar pe 27 iulie rezultatele au dovedit prezența virusului Zika”, este menționat într-un comunicat al Ministerului Sănătății.
Citește mai multe despre cel de-al treilea caz de Zika din România: adev.ro/ob0l36
Laura Bretan, tânăra care a câștigat cel de-al șaselea sezon „Românii au talent“, a avut parte de un succes remarcabil și în Statele Unite ale Americii. Din câte se pare, aceasta a reușit să ajungă în semifinala concursului America’s Got Talent, fiind privită de mulți drept favorită la câștigarea marelui premiu. Alături de Laura, în semifinală mai merg corul Musicality, cântăreața Jayna Brown, magicianul Jon Dorenbos, grupul de mimi Tape Face, comediantul Lori Mae Hernandez și cuplul Deadly Games. Semifinala concursului se va desfășura luna viitoare, iar marele premiu este de un milion de dolari.
Citeste mai multe despre românca din semifinala America’s Got Talent: adev.ro/ob0og2
Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare de caniculă, care va fi valabilă până la sfârșitul lunii iulie. În toată această perioadă, în regiunile extracarpatice, valul de căldură se va extinde și se va intensifica. În zonele de câmpie și podiș din Oltenia, Muntenia, Moldova și Dobrogea, vremea va fi caniculară, în orele amiezilor se vor înregistra local temperaturi maxime de 36 – 37 de grade, iar în cursul nopților, minimele termice se vor situa în jurul a 20 de grade.
Citeste mai multe despre informarea de caniculă de la finalul lunii iulie: adev.ro/ob0isw