Poporul lui Erdogan, jefuit prin serverele din România

de: Bogdan Cristea
05 04. 2016

Zeci de milioane de cetățeni turci ar fi fost victimele unei dintre cele mai mari operațiuni de hacking din istorie.

Conform unor informații recente, hackerii ar fi reușit să obține informațiile personale a nu mai puțin de 50 de milioane de cetățeni turci, publicându-le ulterior în mediul online. Asta ar însemna că aproximativ două treimi din populația Turciei ar fi fost expuse uneia dintre cele mai ample operațiuni de hacking din istorie. Toate datele, inclusiv coduri numerice personale, adrese, date de naștere și nume ale părinților ar fi fost postate online într-un fișier de 6,6GB.

După cum scrie publicația Telegraph, informația ar fi fost deja confirmată parțial de unele publicații. Desigur, dacă ne uităm peste declarația online care a însoțit leak-ul, ne vom da seama imediat că este vorba despre o acțiune îndreptată împotriva guvernului Erdogan și a partidului AKP, despre care unii au spus că ar include un număr foarte mare de islamiști.

”Cine și-ar fi imaginat că ideologiile înapoiate, nepotismul și extremismul religios în Turcia ar fi putut duce la prăbușirea și vulnerabilitatea infrastructurii tehnice?”, scria în declarația menționată mai devreme. Alături de Erdogan, și Ahmet Davutoglu, premierul Turciei, și Abdullah Gul, fostul președinte, au fost ținte ale leak-urilor. Mai mult decât atât, hackerii au ironizat și măsurile de securitate insuficiente pe care autoritățile din Turcia le-ar fi luat înaintea atacului.

Deși autorii atacului ar fi membrii unui grup din Islanda, care s-a folosit de mai multe servere din România, aceștia au inclus și o serie de sfaturi pentru Statele Unite, menționând că Donald Trump știe mai puține despre conducerea unui stat chiar și decât Erdogan. Autoritățile din Turcia nu au făcut nicio declarație oficială până în acest moment.