Pokemon Go te motivează să-ți intensifici activitatea fizică și nu numai
Pokemon Go s-a dovedit o adevărată nebunie de-a lungul acestei veri, reușind să scoată din ce în ce mai mulți tineri din case.
Oamenii au început să se plimbe prin orașe pentru a colecta Pokemoni, pentru a ajunge la ”sălile de sport” și la Pokestops, dar situația nu a fost de durată. Unul dintre cele mai recente studii publicate în The BMJ (fostul British Medical Journal), arată că Pokemon Go are meritul de a fi sporit activitatea fizică a jucătorilor cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, în SUA, dar schimbarea nu a durat foarte mult timp.
Cercetătorii au descoperit că, după aproximativ șase săptămâni de la prima instalare a jocului, nivelul de activitate al utilizatorilor a revenit la perioada dinainte de Pokemon Go, conform datelor de pedometru din iPhone.
În cadrul primei săptămâni de joc, utilizatorii au făcut cu aproximativ 1000 de pași mai mult pe zi, în comparație cu luna dinainte de lansarea jocului. Asta se traduce în 11 minute de mers în plus, pe zi. Studiul a inclus 560 de jucători înrăiți și 622 de utilizatori ce încă nu jucaseră jocul. Cercetătorii au mai descoperit și că factori precum vârsta, sexul, rasa, greutatea corporală, locația (urbană, suburbană sau rurală) nu au nicio influență asupra activității zilnice, arată engadget.com.
Efectele fizice s-ar putea să nu fie de durată, dar acesta nu este singurul beneficiu care îi poate fi atribuit jocului Pokemon Go. Acesta a reușit să ofere un ajutor real și persoanelor care au diverse bariere psihologice, cum ar fi anxietatea și depresia. Jocul i-a scos, literalmente, din case și i-a ajutat să se adapteze mai bine lumii, trecând peste probleme.
Nu durează prea mult până să găsești pe cineva pe care Pokemon Go l-a motivat să iasă la plimbare și să interacționeze cu alții. Deși pentru majoritatea jucătorilor, asta pare să fie ceva simplu, reprezintă un progres foarte mare pentru cei cu diverse probleme psihologice.