De ce vă urâțiți telefoanele? Motivele pentru care nu voi folosi vreodată o carcasă
Scriam review-ul pentru Samsung Galaxy S7 când am decis să iau o pauză de țigară. Vorbind cu o colegă (care are Samsung Galaxy S6) despre frumusețea S7 și diferențele de design dintre cele două modele, mi-am dat seama că ea nu are cum să remarce acele detalii fine, dar importante, pentru că își ține telefonul într-o carcasă, acoperit cu o folie groasă din sticlă.
Probabil că știți deja că telefonul pe care îl folosesc nu este cel mai frumos făcut vreodată. Este vorba despre un OnePlus 2 pătrățos, cu un spate din plastic și textură de șmirghel. Nu folosesc carcasă la el, iar folia pe care am găsit-o aplicată când am deschis cutia tocmai am dat-o jos, pentru că devenise aproape imposibil să mai văd ceva prin ea. Telefonul meu e plin de zgârieturi pe cadrul metalic și are chiar și o zonă ușor îndoită după o căzătură violentă pe un set de scări din Praga. Iar asta nu mă deranjează deloc.
[related]
Cu toate că, după cum ziceam și sus, OnePlus 2 nu este cel mai frumos smartphone făcut vreodată, este atrăgător în spatele lui. Este robust și se simte foarte bine în mână, mulțumită texturii aspre de pe spate. Are colțuri pătrate și linii drepte, iar marginile care înconjoară display-ul nu sunt mari. Toate aceste aspecte care mă fac să-mi apreciez smartphone-ul din punct de vedere al designului ar dispărea odată ce i-aș pune o carcasă. Textura ca de șmirghel nu ar mai exista, liniile lui nu ar mai fi atât de drepte, iar lățimea lui s-ar mări cu câțiva milimetri.
Am întrebat-o pe colega în cauză de ce își ține telefonul în carcasă și a urmat o întreagă conversație pe tema asta. Răspunsul evident a fost: ”ca să îl protejez”. Am urmărit suficiente clipuri în care este testată rezistența la căzături și la zgârieturi în ultimii ani, iar smartphone-urile de top lansate în ultimii doi-trei ani sunt capabile să se protejeze singure. Sigur, vor apărea mici urme de utilizare, chiar și unele zgârieturi dacă ai ghinionul să scapi telefonul din mână, dar șansele să te trezești cu un ecran crăpat la un telefon care a costat peste 2.500 lei sunt foarte mici.
Eu nu am avut niciodată carcase pe smartphone-uri, oricât de scumpe sau ieftine ar fi fost. Pentru mine, un telefon este mai mult decât un instrument, este și un accesoriu. La urma urmei, majoritatea persoanelor care își cumpără un vârf de gamă – un iPhone, un Galaxy S, un HTC One M, un Xperia Z – nu o fac doar pentru performanțele de top sau pentru camerele foto excepționale. Alegerile noastre sunt influențate și de design, că dacă nu ar fi, producătorii nu ar cheltui sume enorme pe studii de piață, încercând să ghicească preferințele utilizatorilor și nici nu ar încerca să folosească materiale cât mai impresionante.
”Dacă ți-ai luat un telefon superb, care spune despre tine că ești un om cu gusturi bune, de ce ți-l urâțești cu o carcasă voluminoasă prin care nu se mai deosebește nimic decât un display ca oricare altele?”
Există tabăra celor care schimbă telefoanele ca pe șosete. Cei care își iau ultimul model de Samsung, doar ca să îl vândă jumătate de an mai târziu, ca să își cumpere ultimul model de iPhone. Aceste persoane vor ca smartphone-urile să fie în stare impecabilă, pentru ca prețul de vânzare să fie cât mai mare. Ms stima! (sic!)
Totuși, cei mai mulți dintre noi, când iau un telefon, nu se gândesc că abia așteaptă să scape de el. Vor să se bucure de el cât mai mult timp, cel puțin doi ani. Și eu nu aș putea spune că te bucuri la maximum de orice lucru dacă îl ții învelit în folii și carcase de protecție. E ca și cum ți-ai lua o canapea nouă și ai lăsa punga pe ea, ca nu cumva să nu se murdărească. Ca și cum ți-ai cumpăra o pereche de pantofi și ai merge cu ei înveliți într-o cârpă urâtă, ca nu cumva să le zgârii pielea. Telefonul, la fel ca orice articol de îmbrăcăminte sau orice accesoriu vestimentar, spune ceva despre tine. Ajută la definirea stilului tău și, într-un fel sau altul, îți conturează personalitatea. Ethan Imboden, director în cadrul companiei de design Frog, spune că alegerile estetice reprezintă ”manifestările externe ale aspirațiilor interne. Sunt declarații privind cine suntem acum și cine vrem să fim”. Unii conștient, alții mai puțin conștient, își bazează alegerile pe principiul enunțat mai devreme. Dar dacă ți-ai luat un telefon superb, care spune despre tine că ești un om cu gusturi bune, de ce ți-l urâțești cu o carcasă voluminoasă prin care nu se mai deosebește nimic decât un display ca oricare altele?
Ce spune asta despre tine? Că trăiești constant cu frica de a-ți scăpa telefonul? Că ți l-ai cumpărat doar ca să îl poți vinde? Că ți l-ai luat doar ca să zici că ai și tu ultimul telefon ”de fiță”?
Telefoanele, după cum spune și Cristian Florea într-un articol pe aceeași temă, sunt consumabile. După doi sau trei ani, performanțele oricum nu vor mai fi suficient de bune și vei fi nevoit să îți schimbi gadgetul ca să te poți bucura de toate funcționalitățile. Un vârf de gamă protejat cu Gorilla Glass ar trebui să reziste fără probleme dacă ții cont de câteva lucruri de bun simț. Cât timp nu arunci cu telefonul de perete, nu îl ții în același buzunar cu cheile în fiecare zi sau nu ai un obicei din a călca pe el, un smartphone rezistă.
Și ce dacă îi apar câteva zgârieturi? Sunt ca cicatricele pe care le ai cu siguranță în genunchi de când erai copil și săreai garduri sau te cățărai în copaci. Uitându-te la ele, nu îți amintești cu plăcere de acele momente, chiar dacă atunci au fost dureroase? De fiecare dată când colțul teșit al OnePlus-ului meu mă zgârie ușor în podul palmei, îmi aduc aminte de călătoria din Praga și de faptul că, după ce mi-am scăpat smartphone-ul pe scări, am ajuns într-un bar în care am băut pentru prima dată un Indian Brown Ale, bere care m-a uns pe suflet.