Noul trailer pentru Hitman vă introduce în episodul al doilea al acțiunii

de: Alexandru Puiu
22 04. 2016

Hitman a fost din totdeauna o serie de jocuri aparte, iar cel mai nou titlu întruchipează perfect aspectul episodic al misiunilor.

Dacă folosiți un PC de 10 – 15 ani, este aproape imposibil să nu vă fi jucat la un momentdat vreun Hitman. Creația celor de la Square Enix este una foarte specială din multe puncte de vedere, iar faptul că a dat naștere unui număr de două filme de lung metraj nu a făcut decât să sporească și mai mult interesul fanilor.

Intitulat simplu Hitman, noul joc lansat anul acesta nu a fost lansat ca orice alt titlu din serie. În schimb, s-a folosit o structură episodică, similară, dintr-un punct de vedere cu creațiile celor de la Telltale Games. Practic, trebuie să experimentați toate episoadele pentru a prinde toate detaliile poveștii. După primul episod, cum era de așteptat, fanii sunt foarte curioși în legătură cu ce se va petrece în episodul al doilea. Sub forma unui scurt preview pentru misiunea pe care veți fi nevoiți să o duceți la bun sfârșit, astăzi a fost lansat un nou trailer pe care îl puteți viziona în întregime mai sus.

Clipul ne introduce în frumosul oraș Sapienza cu o atmosferă caldă de care nu veți avea timp să vă bucurați foarte mult, având în vedere rolul vostru de asasin plătit. La capitolul detalii, în episodul doi din Hitman veți avea sarcina principală de a-l elimina pe Silvio Caruso, un bioinginer ce locuiește în Sapienza. Acesta din urmă lucrează intens la un virus ce funcționează la nivel de ADN și are potențialul de omorî o mare parte din populația lumii. Ca urmare, respectivul nu mai trebuie să rămână în viață.

În cazul în care nu mai aveți răbdare să vă jucați episodul doi din Hitman, merită să știți că nu mai aveți mult de așteptat. Hitman Episode Two: Sapienza va fi lansat pe 26 aprilie pe PS4, Xbox One și PC. Cei care au achiziționat Hitman: The Full Experience îl vor putea experimenta gratuit, iar toți ceilalți vor fi nevoiți să plătească aproximativ 10 dolari pentru același privilegiu.