Noul Star Wars The Force Awakens se piratează deja în Blu-Ray
Au trecut mai bine de trei luni de când Star Wars The Force Awakens a depășit toate recordurile de vânzări în cinematografe, iar acum, a sosit momentul să facă același gest pe partea de piraterie.
Star Wars The Force Awakens a fost unul dintre cele mai așteptate filme din 2015, dacă nu cumva din ultimii 5 ani. Cei mai mulți fani nu au fost dezamăgiți de eforturile regizorului lui J.J. Abrams, iar asta s-a vâzăut în încasările de la cinema, unde unii chiar au făcut un efort pentru a-l viziona de mai multe ori.
In mod inevitabil, proporțional cu vânzările de bilete, în momentul în care o versiune Blu-ray a popularului film a ajuns pe website-urile de torrent, aceasta a fost piratată de un număr record de persoane. În teorie, varianele Blu-ray și DVD ale Star Wars The Force Awakens ar fi trebuit să ajungă în magazine pe data de 5 aprilie. Din momentul în care au fost însă tipărite discurile, unul dintre ele a ajuns în posesia unui grup de crackeri, iar din acel moment a fost doar o chestiune de timp până când orice individ cu o conexiune la internet îl putea urmări la o calitate foarte bună.
Conform celor de la TorrentFreak, în doar câteva ore, peste 12 iterații cu diverse niveluri de calitate și compresie au început să circule pe website-urile de torrent. Prima versiune are deja mai mult de 24 de ore online, iar în primele 12 fusese descărcată de 250.000 de ori. Pe lângă faptul că vom vorbi de milioane de descărcări în alte câteva ore, rămâne să vedem câte exemplare vor fi downloadate ilegal în prima săptămână și ce alte recorduri vor completa spectrul de realizări al filmului.
Star Wars The Force Awakens a ajuns online la scurt timp după lansarea sa din cinema, dar pentru că respectiva variantă era filmată în cinema și avea o calitate îndoielnică, foarte mulți s-au decis să-l vadă la mall.