Noul Kindle Oasis este cel mai scump și atrăgător ebook reader
Înainte să punem cu toții mâna pe phableturi și tablete, eBook reader-ele erau la modă, iar noul Kinde Oasis este o extenstia atractivă a acelui trend.
Mulți au considerat pasiunea pentru eBook reader-e a unora ca fiind de mult apusă. În realitate însă, vânzările aferente acestui tip de gadgeturi sunt suficient de mari încât nu doar să justifice un nou model, dar și ca respectivul model să fie de top cu specificații impresionante și un preț pe măsură.
Ar putea fi considerat cel mai scump eBook Reader lansat vreodată, dar indiferent dacă acest calificativ este sau nu adevărat, cu siguranță noul Kindle Oasis este cel mai scump Kindle comercializat vreodată de Amazon. În ordinea numerelor de pe tricou, Oasis, disponibil într-o singură variantă de 289 de dolari, este cel mai scump e-reader după Kindle Voyager, fostul aparat premium din această gamă cu un preț de 199 dolari. Poziția a treia în clasament este ocupată de Paperwhite cu ecran retroiluminat inteligent la 120 de dolari, în timp ce banalul Kindle de ultimă generație costă 80 de dolari.
Revenind la Kindle Oasis, acesta a fost detaliat de Jeff Bezos într-o conferință dedicată, context în care, am aflat că este absurd de ușor, iar experiența de utilizare este cea mai apropiată de cea a lecturii unei cărți din hârtie. În medie, este cu 20% mai ușor decât orice alt Kindle lansat vreodată și cu 30% mai subțire. Are o margine mai mare pe una din părți pentru a fi mai ușor de ținut, iar display-ul retroiluminat are o grosime de doar 3.3 milimetri pentru sesiuni de lectură extinse fără stres. Indiferent de mâna cu care decideți să țineți un Kindle Oasis, conținutul de pe acesta se rabatează automat, fără nici un fel de intervenție din partea utilizatorilor, pentru a vă fi cât mai ușor să vă concentrați pe ce este mai important, cititul. Ecranul de 6 inci de la Kindle Oasis are un display de 6 inci, la fel ca Kindle Voyage, dar în spatele panoului cu o rezoluție nativă de 300ppi se ascund cu 60% mai mute LED-uri.